duminică, 29 ianuarie 2012

Recomandare: Don Taco, restaurant cu specific mexican

Saptamanile trecute am descoperit doua restaurante, bune inspre foarte bune ambele, pentru cei care vor sa manance bine, fara pretentii prea mari si care vor sa se distreze undeva cu prietenii.
Primul este Don Taco, pe Dr. Felix, unde am fost cu Vlad si inca sase prieteni, saptamana trecuta, sambata seara. Specificul este mancare mexicana, insa meniul are si specialitati romanesti (sau care zicem noi ca sunt romanesti).


Desi era sambata seara, localul era cam gol, poate in legatura si cu tonele de zapada care tocmai se depusesera in Bucuresti. Totusi, nu stiu daca in mod intentionat sau nu, ospatarii directionau toti clientii intr-o singura zona, in jurul barului, astfel incat se crea acolo o mini-atmosfera simpatica si nu te mai deranja ca restul restaurantului era gol.
Ca antreuri am luat toti nachos cu salsa si guacamole (pasta de avocado). Desi foarte bune, portile de nachos mi s-au parut cam mici, poate ca am ramas eu cu gandul la portiile imense care ne erau servite in SUA. In acealasi timp am baut bere Sol, importata din Mexic, cu o bucatica de lamaie - delicioasa, altfel decat berile noastre europene.


Pentru felul principal am ales burritos, o rulada gustoasa cu multa carne picanta (efectiv se zareau bucatele de ardei iute), care avea pe langa fasole boabe neagra si ceva salatica. Excelenta, mai ales pentru cei carora le plac mancarurile picante, asa cum sunt eu. Din pacate n-am mai putut manca nimic la desert, nici nu mai fac greseala de a ma indopa :), indiferent cat de pofta imi este - acest obicei am reusit sa-l deprind in timp, odata cu inaintarea in varsta.


Restul prietenilor au mancat fajitas (carne picanta la tigaie, foarte asemanatoare cu tigaia picanta) iar Vlad a ales quesadillas... tuturor le-a placut tare mult.


In concluzie, un serviciu bun, prompt, atmosfera perfecta pentru o iesire cu prietenii cand se rade mult si tare. Nu cred sa treaca mai mult de o luna pana cand vom ajunge acolo din nou.
Sigurele minusuri ar fi lipsa de poze in meniu, pentru cei care nu suntem familiarizati cu mancarea mexicana si portile mici de nachos, la care e chiar pacat sa te zgarcesti.
Cel de-al doilea restaurant este Sarpele Roz, experienta foarte placuta, despre care voi scrie intr-o postare viitoare.

Duminica lenesa, ganduri lenese...

Probabil ca ar trebui sa transform fiecare duminica intr-o zi de scris. Macar pentru exercitiu, daca nu pentru a trasmite informatii interesante cititorilor blogului "Fata norocoasa". Asadar o sa incep exercitiul cu aceasta duminica rece de ianuarie, care in ciuda soarelui cu dinti de afara, te imbie tot la statul in casa si eventual citit, vazut filme si baut ceai.

In fiecare saptamana mi-am notat cateva subiecte pe care as fi vrut sa le abordez si cred ca deja s-a strans o lista destul de lunga, asa ca trebuie neaparat sa incep :).

Weekendul acesta n-am facut nimic prea interesant, asa ca ne-am decis sa recuperam printr-o piesa de teatru, saptamana viitoare, la Bulandra. "Moartea unui comis-voiajor" cu Victor Rebengiuc. Pe langa faptul ca-l admir cu toata dragostea pe d-nul Rebenciuc, am citit pe net ca este o piesa tare buna, actuala si dupa 60 de ani de la prima reprezentatie (autor Arthur Miller). Sper sa ma emotioneze asa cum a facut-o si cu alte ocazii, in "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" sau "Niki ardelean, colonel in rezerva". Primul e un scurt metraj la care mi-au dat lacrimile, iar al doilea e o tragicomedie care mi-a intarit convingerea ca am facut tare bine ca m-am intors din America, pentru ca nimic nu conteaza mai mult decat familia si dragostea care te inconjoara. Cel mai nou film cu d-nul Rebengiuc pe care l-am vazut a fost "Medalia de onoare", care nu mi-a lasat o impresie atat de puternica, dar merita totusi vazut, povestea descrisa fiind chiar hilara si in acelasi timp trista.


Entusiamul pentru a vedea o noua piesa de teatru mi-a fost creat de reprezentatia de duminica trecuta a spectacolului "Marchizul de Sade" de la Odeon. Am ajuns acolo la invitatia d-nei Irina Ungureanu, interpreta rolului Justine, in acelasi timp profesoara mea de la cursul de dictie organizat de Fundatia Calea Victoriei - despre curs voi vorbi in alt post :).

De mult nu mi-a mai placut o piesa de teatru asa mult. Povestea suprinde timpul petrecut de marchiz in sanatoriul de la Charenton (de fapt un azil de nebuni), unde se incerca vindecarea sa de comportamentul si gandurile pe care le are. Initial ii este indicat de catre abatele care-l are in grija sa scrie tot ce ii trece prin minte, dar atunci cand povestirile lui duc la moartea lui Justine printr-un complex de evenimente tragice, inclusiv publicarea pe ascuns a scrierilor lui, ii sunt taiate toate beneficiile, inclusiv cel de a-i fi ingaduit sa scrie. Mai departe, patima care il cuprinde pe marchiz pentru a-si transmite mai departe gandurile depaseste orice limite, superb puse in scena si jucate.


A fost prima data cand l-am vazut pe Florin Zamfirescu jucand pe scena si am ramas impresionata. Desi scenariul este centrat pe caraterul marchizului, jocul lui Zamfirescu este atat de credibil si autentic inca domina scena, sunetul, fiecare secunda a reprezentatiei de doua ore. Constructia intregii piese este magnifica, cu putin timp inainte aflasem ca d-na Beatrice Rancea este regizor si merita sincer toate laudele.


La fel, si rolui d-nei Irina Ungureanu intregeste jocul si devine un caracter pe care n-ai cum sa-l uiti. Abia astept sa vad o noua piesa in care sa interpreteze.
Pe langa actul artistic in sine, care simt ca m-a facut mai bogata sufleteste, am venit acasa si am inceput sa ma documentez pe net despre acest marchiz. Foarte interesanta povestea lui, dar in acelasi timp sinistra. Oricum, cred ca nici wikipedia, nici alte articole, nu ma vor invata mai multe decat citindu-i cea mai importanta scriitura - Justine sau Nenorocirile viirtutii, de la Editura Trei, pe care am s-o citesc in viitorul apropiat.


Un scurt post scriptum: sincer, mie nu-mi placea Florin Zamfirescu, nu stiu de ce, e drept ca-l vazusem doar la televizor, mi se parea un barbat urat si neinteresant... O noua dovada ca televiziunea nu va intrece niciodata "live"-ul si ca e inselatoare. Am descoperit un Florin Zamfirescu puternic, care transmite emotie, domina si te face sa vrei sa-l admiri din nou (si nu, n-a fost complet dezbracat la aceasta reprezentatie)

joi, 5 ianuarie 2012

Cum a venit, asa s-a si dus, dragul meu concediu de iarna...


Si noi ne-am intors din Bulgaria cu multa voie buna si cu multe pareri. Am fost de Revelion la Bansko, perla :) a muntilor Pirin si a vecinilor nostri de la sud.
Mi-a placut mult desi as putea totusi sa fac o lista cu plusuri si minusuri, si as avea mult de scris la ambele capitole.
Dupa o experienta nasoala chiar in seara plecarii, cand booking.com ne-a anuntat sa nu mai mergem la hotelul rezervat pentru ca e o inundatie, iar gasca noastra s-a spart, tot ei ne-au gasit un hotel foarte dragut (perun Lodge Hotel) si au platit ei diferenta de la pretul initial.




Asadar, pana la urma, tot doar eu cu Vlad ne-am petrecut, cum s-a intamplat de multe ori si ca de fiecare data, ne-am distrat foarte bine.
Cel mai mult mi-a placut ca a fost zapada, multa, multa, s-a putut schia perfect si peisajele au fost incantatoare.






Bansko e un orasel vesel, plin de turisti, baruri, restaurante si unitati de cazare (atat de mult imi place termenul asta de pe vremea ONT-ului :)). Sunt inca destul de multe cladiri in constructie, ceea ce mai reduce din farmecul locului, dar macar cele care sunt gata nu sufere de kitchozitate, asa cum se intampla de multe ori la noi.

Logistic au ajuns foarte departe, din pacate inca nu au experienta ospitalitatii si asta poate fi deranjat in cele mai frumoase momente. Trebuie sa stai tot timpul cu ochii deschisi, nu cumva sa-ti mai iei cate o mica teapa, dar incep sa cred ca fenomenul este generalizat in Europa de Est, asa ca daca poti sa treci peste aceste minusuri e perfect.

Noaptea de Revelion am petrecut-o cu Vlad pe strazi, ne-am ametit cu o sticla de sampanie, iar eu la un moment dar chiar am incercat o hora bulgaresca. Din nou, spiritul rockaresc a lui Vlad nu l-a lasat sa se coboare la acest nivel :) - asta fiind o chestie pe care o iubesc la el, ca-si pastreaza preferintele cam in orice situatie (bine, mai putin la concertul lui Banica, cand si-a calcat pe inima ca sa mergem).

Prima dorinta din 2011 mi s-a implinit chiar pe la 1 in noaptea de revelion, am reusit sa scot o vacuta cu fusta roz dintr-au automat de jucarii, din acela cu macara, stiti voi, din care nu iese niciodata nimic :).



Din Bucuresti am facut 6 ore pana la Bansko, drumul a fost curat si rapid, politia nu ne-a oprit deloc (Vlad are ochi de vultur) si incep sa cred ca miturile despre politia din Bulgaria incep sa se destrame - numai bine pentru noi, turistii romania care mergem spre Grecia sau uneori Bulgaria :D.



Acum am intrat din nou in campul muncii cu greu, nici nu-mi vine sa cred ca au trecut asa de repede cele doua saptamani si cateva zile si ca de fiecare data ma intreb daca sistemul asta capitalist cu asa putine zile de concediu este echitabil... Oricum, discutia asta o s-o continuam alta data.