Placeri de toamna

Azi este marti, o zi care in mod normal nu aduce prea multa voie buna, dar eu sunt tare binedispusa.
In sfarsit s-a dat drumul la caldura, ceea ce ma bucura in mod deosebit. Cand am plecat dimineata de acasa am lasat caloriferele pornite si pe cand m-am intors de la birou era o temperatura perfecta in casa. Ma bucura si faptul ca a venit toamna si e mai frig pe afara, parca chiar miroase a frig. E genul ala de seara tomnatica in care vrei sa te cocolosesti in niste sosete groase, sa citesti o carte la lumina unei veioze, langa un calorifer fierbinte in timp ce savurezi un ceai. Un ceai cu rom :).

De ceva timp am de gand sa scriu un post despre lucrurile, locurile sau contextele care imi fac placere si o sa incep cu cele care sunt legate de toamna:

- o plimbare intr-un oras de provincie (in cazul meu Turda), dupa lasarea intunericului, afara nu sunt mai mult de 5 grade, iar pe marginea trotuarului tiganii vand castane prajite. Simti ca mirosul castanelor te incalzeste, iar cand le desfaci una cate una varfurile degetelor te ard. Orasele de provincie (cel putin cele mai mici) au o liniste a lor, imposibil de regasit in Bucuresti

- seara, in casa bunicilor, mai exact in camera-biblioteca, focul arde in soba si eu ma uit pe geam in directia Ariesului, unde, de cand ma stiu eu, arde un bec de iluminat strada. E unul dintre putinele peisaje urbane care ma indeamna la meditatie si care imi trezeaste un sentiment de fericire ca sunt acolo, atunci.

- sambata dimineata, afara ploua si vremea e intunecata, sunt inca in pat, in dormitorul nostru din Bucuresti, caloriferul duduie :), iar eu citesc un roman de Rodica Ojog-Brasoveanu. Uneori imi vine sa motai, si chiar atipesc, pentru ca nu am absolut nimic de facut in ziua respectiva.

- sambata dimineata, e soare dar totusi foarte frig si Vlad e de acord sa mergem sa ne bem cafeaua in Cismigiu. Luam cafea de ma McDonalds :D si stam pe bancile din Cismigiu vreo ora, pana ne ingheata picioarele.

- orice weekend, toamna. Vremea este mohorata, iar eu sunt cu Vlad suntem undeva la munte, intr-o cabanioara fara pretentii. Facem o plimbare, bem un vin fiert, Vlad vrea sa doarma iar eu pot sa citesc in voie.

- perioada cand se apropie Sf. Nicolae. Cam toata lumea intra in transa Sarbatorilor, eu incep sa ma agit cu ce sa cumpar de Craciun, ce sa fac de ziua mea, ce facem de Revelion, iar Vlad isi pastreaza calmul ireprosabil.

- Intru in holul casei bunicilor, venind inghetata de afara, usa de la bucatarie este deschisa, e cald si miroase a prajituri - bunica pregateste ceva delicios. Din pacate nu asta nu s-a mai intamplat de ani buni, de obicei asa era in unele zile de scoala inainte de Sarbatori. Acum cand mergem la bunica (mult prea rar fata de cat de des mi-as dori) vrea sa stea cu noi, nu sa-si consume timpul cu altceva. Si totusi asa mi-e de dor de acea senzatie si acele timpuri.

Bineinteles, as putea continua lista pana maine, dar ma bazez pe capacitatea mea de sintetizare pentru a nu-mi plictisi cititorii :). Voua ce va place toamna?

Despre haine in toamna asta

Azi am avut o dupa-amiaza complet libera de responsabilitati si am profitat de ea petrecand-o prin magazine. Avand in vedere ca mai am cateva zile bunicele pana la salariu, nu mi-am cumparat nimic, iar Vlad a ramas complet socat de acest lucru. Totusi, cu sufletul simt ca mi-am cumparat anumite chestii, pentru ca mi-au placut asa de mult de tot la ele ma gandesc.

In ultimul timp am incercat sa-mi conturez oarecum gusturile in domeniul modei, sa-mi cumpar piese care sa fie deosebite si sa-mi constientizez propriul stil. Trec prin acest proces impreuna cu mama mea si chiar ne motivam reciproc laudandu-ne cu progresele facute :). Nu am inceput acest lucru constient, poate e o chestie care vine cu varsta si cu deschiderea pe care o ai fata de dezvoltarea personala, dar acum citesc cu mare interes cartile lui Nina Garcia, urmaresc mai multe bloguri de moda, citesc reviste din strainate care ma inspira, caut postari pe youtube despre tendinte si cel mai important cantaresc mult mai mult orice achizitie. Sunt inca pe drum, vreau sa cunosc si sa ma imbrac cat mai bine si implict sa fiu cat mai multumita cu mine.

In tot acest timp, cred ca hainele din colectiile noi, indiferent de magazin, sunt mai scumpe decat merita, iar faptul ca sunt adepta principiului "Never pay full price" descoperit in America prin intermediul magazinelor Marshalls ma face sa cumpar in proportie de 90% in perioada de reduceri. Stiu ca acest principiu e deseori in opozitie cu snobismul tipic generatiei din care fac parte (care din fericire da semnale de destindere), insa cred ca l-as aplica si daca as avea mult mai multi bani la dispozitie.

Un mijloc descoperit relativ recent de a plati un pret corect pentru haine este ebay.co.uk unde gasesc cam orice din ce se gaseste in magazinele noastre, la un pret cu cel putin 30% mai mic.

Chiar tinand cont de toata argumentarea de mai sus, sunt haine pe care mi le doresc mult si in care imi imaginez ca mi-ar sta foarte bine, deci mi se intampla sa cedez tentatiei. Ca sa fiu convinsa in totalitate ca respectivul obiect de imbracaminte merita, incerc sa-l evaluez dupa doua criterii:

- Cost per wear; in romaneste cred - pret per imbracare. Astfel un produs scump pe care-l porti de multe ori poate de fapt sa te coste mai putin decat un produs ieftin pe care-l porti de putine ori. De exemplu, costul unui trenci clasic, dintr-un material bun dar pentru care trebuie sa investesc mai multi bani, va scadea cu fiecare purtare datorita duratei prelungite de viata si faptului ca nu se demodeaza de la un an la altul. In acesta categorie intra destule obiecte de imbracaminte in care chiar merita investit, voi avea o postare separata pe acest subiect.

- Posibilitatile de a fi combinat cu alte haine din garderoba. Degeaba imi doresc un sacou roz electric sau o pereche de pantofi neon daca nu am absolut nimic la care sa-i port, iar cumpararea lor ma va duce la cheltuirea altor bani pe alte elemente pentru a avea o combinatie potrivita. Bineinteles, sunt anumite haine la moda in sezonul respectiv care poate sunt ceva deosebit dar din punctul acesta de vedere militez pentru o selectie destul de stricta a ceea ce sa cumperi si ce nu. Pentru acest gen de cumparaturi merita sa faci o lista cu ce ti-ai dori, s-o studiezi cateva zile, sa mai ceri o parere (in cazul meu, maman :)) si apoi sa faci achizitiile.

Asadar, azi am avut parte de "window shopping"(cum se traduce sintagma asta in romaneste?) si in loc de cumparaturi m-am ales cu o lista de dorinte. Lista completa se afla pe pinterest si este in continua revizuire. A, si nu contine doar haine vazute azi in magazine ci si alte chestii gasite pe net.
Mai jos o selectie cu ce mi-ar placea pentru toamna asta:

Paltonas rosu de la Zara, cu o croiala clasica, sigur l-as putea purta ani buni de acum incolo toamna si primavara, combinat cu diverse esarfe, in functie de stare. L-am vazut azi in magazin si bate putin mai spre caramiziu decat in pozele de pe site, dupa parerea mea o culoare chiar mai frumoasa. Stiu ca ma prinde aceasta culoare de aceea din punctul asta de vedere nu as avea nici o ezitare. Cusut excelent, cum se intampla de obicei la Zara cu piesele mai scumpicele, si cu un material deosebit de fin la atingere. 75% lana si 25% poliamida, cu siguranta este destul de calduros pentru friguroasa din mine. Pretul totusi este prea mare: 579 lei. In momentul acesta, maximul pe care l-as plati pentru o haina de genul acesta, tinand cont de tot ce am scris mai sus si banii pe care ii castig, este cam 350-400 lei si asta numai daca nu m-as putea abtine sa astept pana la reduceri. Oricum stiu ca ar fi destul de greu sa-l gasesc la reduceri, pare genul de palton care nu se mai gaseste dupa ce incep reducerile.

Cardigan deschis la culoare tot de la Zara, de luat peste orice. Mi se pare ca merge si la o tinuta mai de birou legat cu o centura in talie, si la blugi, lasat relaxat. Desi poate te face sa pari mai "mare" decat esti din cauza volumului ochiurilor, mie genul asta de cardigan mi se potriveste perfect. Asta pentru ca sufar in mod continuu de frig, mai ales la birou. Pe langa ca arata de nota 10, se vede ca e facut cu grija mai are si o textura moale si placuta la atingere. Costa 169 de lei. Sunt in cumpana legat de aprecierea pretului, poate daca as fi stat mai bine cu banii in perioasa asta, l-as fi cumparat, sigura fiind ca l-as purta cativa ani. Poate o sa-mi fac un cadou cu proxima ocazie. Oricum, cardigan de genul asta am mai vazut cam pe la 100 de lei, dar fara sa poata fi comparat cu cel de la Zara. De aceea poate pretul este acceptabil, intr-un anumit context.

Imi doresc si o esarfa cu print leopard dar nu am vazut in magazine ceva fain. Cele de mai jos, ambele de pe loveitsomuch.com sunt la nivelul de dorinta.

Geaca de piele adevarata de la Zara. Mi-a placut foarte mult, dar deocamdata pretul este prohibitiv (759 lei), chiar daca stiu si inteleg ca gecile de piele costa mult. In schimb, asa ceva nu se demodeaza.

Voi continua lista intr-o postare viitoare.

Twin Peaks: Fire Walk with Me

N-am mai scris pe blog de ceva cam mult timp, dar îmi iau angajamentul să scriu mai des, macar o dată pe săptămâna. Nu că nu aș avea destule idei sau gânduri interesante (zic eu :-)), însă de fiecare dată când am un pic de timp liber, mi-l ocup cu altceva, care pare prioritar exact în acel moment. Așadar voi încerca sistemul scrierii articolelor în avans, ca mai apoi să reușesc să păstrez un flux constant de postări.

Revin așadar la un subiect drag mie, filmele, iar azi voi scrie despre o deosebită experiență cinematografică - Twin Peaks: Fire Walk with Me. După ce acum ceva vreme am revăzut cu ochi și minte matură serialul Twin Peaks, azi am vizionat continuarea. Pentru cine își amintește subiectul serialului, continuarea (continuare doar din punct de vedere cronologic al lansării) sintetizează viața Laurei Palmer în săptămâna dinaintea morții ei. Bineînțeles, regizat tot de David Lynch, în același stil plin de simboluri care naște multe întrebări și îți pune intens intuiția la încercare, filmul te captivează și îți lasă o senzație ciudată.
Multe dintre personajele inițiale din serial nu mai apar în continuare, iar unele au un joc minimal. Întregul scenariu este un amalgam între planurile realității și subconștientului, cel puțin eu așa l-am interpretat, desfășurate în interiorul tuturor personajelor cheie.
Nu voi intra mai adânc în intrigă pentru a nu strica plăcerea celor care urmează să vadă filmul, însă îl recomand din tot sufletul celor cărora le plac thrilerele non-horror (daca le pot spune așa) și care apreciază jocul prin metafore.
Dacă îmi va rămâne puțin timp în această liniștită seară de duminică, aș vrea să urmăresc Psycho, celebrul film regizat de Alfred Hitchcock.

Cliseul trecerii timpului

Sunt mare fana Facebook, dupa cum cred ca demonstrez zi de zi, incepand de la primele ore ale diminetii, pana cand mi se inchid pleopele de somn. Abia astept sa vad ce mai posteaza prietenii mei, membrii familiei - printre care si bunicul care la 77 ani e un internaut activ - ce noutati mai apar in cadrul companiilor pe care le urmaresc si multe altele.
Azi am vazut pe FB o poza de la intalnirea de 10 ani a colegilor cu o generatie mai mari decat noi, mai exact intalnirea celor din clasa XII A, promotia 2002. Asta mi-a reamintit ca si noi, XII A promotia 2003 vom avea intalnire la anul, eveniment pe care oricat de mult l-as astepta, as prefera sa mai intarzie, pentru ca este inca un bob de nisip in clepsidra timpului prin care cu totii de scurgem.
Chiar uitandu-ma cu atentie la ei, nu vad nimic care sa se fi schimbat de 10 ani de cand nu i-am vazut in aceasta ipostaza, pe culoarele liceului (Colegiul National Mihai Viteazu Turda), context care imi trezeste atat de multe amintiri placute. Si totusi, se vede ca nu mai sunt niste pustani de 18 ani, ci oameni impliniti, la casele lor :), unii cu copii, alti cu ambitii, fiecare cu drumul lui.

Stiu ca suna a cliseu, dar chiar nu-mi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, ma simt in stare sa inchid ochii si sa-i deschid in fata clasei noastre, cabinetul de matematica, cu draperiile din catifea grea, cu bancile in care stateam cate 3, niciodata in primul rand, pentru ca era mult prea aproape de catedra, cu dulapiorul in care pastram "just in case" sacourile de la uniforma in cazul in care apuca pe vreun profesor excesul de zel legat de acest subiect...

Cand eram mica, ma uitam la fotografiile mamei mele de la intalnirea de 10 ani si mi se parea o diferenta atat de mare intre noi copiii si ei adultii. Si acum, iata, am ajuns fix in acelasi punct.
Si ce-as putea sa spun despre bunica mea, care pe 9 iunie are intalnirea de 60 de ani de la finalul liceului. Chiar si acum se amuza de sindrofia care urmeaza spunendu-mi ca se vor desfata cu mancaruri deosebite din branza degresata, legume fierte, cocktailuri din apa plata si apa minerala si altele de acest gen :), iar la dupa-amiaza vor sparge gasca pentru ca, la varsta asta, toti trebuie sa doarma putin de amiaza.
O fosta colega de facultate, deosebita artista, spune despre alte fete din generatia noastra ca s-au "cuconit", expresie care ma amuza maxim, dar care intr-adevar defineste corect starea in care au ajuns unele
dintre noi. Te cuconesti atunci cand te uiti la propriile poze si iti regasesti parintii, intr-o mai mare sau mica masura.

Cred ca intr-un fel am mare noroc cu ai mei, care par si chiar sunt tineri (m-au avut foarte devreme) amandoi fiind plini de energie, deschisi la tot ce e nou, vor sa vada, sa cunoasca, sunt tare mandra de ei. Dar nu pot sa uit o chestie pe care mi-a spus-o tata, dupa ce a fost la intalnirea de 20 de ani de la terminarea facultatii (intalnirea mamei) - se uita in jur si nu putea sa nu se intrebe daca si ei (el si mama) arata/sunt la fel cu cei din jurul lor, pentru ca asta inseamna ca si peste ei a trecut timpul, desi n-o simtea deloc in interior...
Asadar, de aceea ne este asa de greu sa percem ca timpul trece peste noi, pentru ca in sufletele noastre am ramas undeva pe la 20 de ani, singura oglinda fiind cei din jurul nostru. Timpul zboara...

Nu pot sa cred!

Exista momente in care sunt efectiv stupefiata de lucruri pe care le vad in jurul meu. Acele momente in care imi vine sa declar cu mana pe inima ca doar la noi se poate intampla asa ceva.
Aproape toata lumea a auzit de noul sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, din zona Unirii din Bucuresti, deschis cu mare tam-tam dupa nu stiu cati ani de santier. Sincer, dupa experienta americana abia am asteptat sa am aproape o biblioteca moderna, usor accesibila la care sa ma duc cu drag.

Pe langa faptul ca imi face mare placere sa citesc, chiar as fi avut nevoie, acum in prag de final de masterat.

Stupoare: programul de lucru al bibliotecii este de la 10:00 la 18:00 de luni pana vineri. Say what?! Nici nu stiu cum s-ar putea explica un astfel de program, ce explicatie logica poate fi data? Eu, in mod normal, lucrez de la 9 la 18 tot de luni pana vineri si cam asa face toata populatia activa din Romania. Sa inteleg ca targetul acestei biblioteci sunt elevii, studentii si pensionarii, in mod exclusiv?
Sper sa schimbe programul cat de curand, sau sper sa ma fi inselat eu. Pe site asa apare, am atasat si o poza, am incercat sa sun, dar nu a raspuns nimeni. Dar pana la urma:

"Unele cărţi se citesc în bucătărie, altele, în salon. O carte bună se citeşte oriunde." - Thomas Chandler Haliburton în Cuvinte de spirit ale lui Şam Slick (1853)

Vita de Vie - Acustic @ Opera Nationala Bucuresti

De o ora ne-am intors de la cel mai fain concert vazut in ultima vreme. Cei de la Vita de Vie au avut o idee interesanta, aceea a unui concert in varianta acustica, la ONB. A fost intr-adevar deosebit... si nu spun asta despre prea des. Au avut si doi invitati - pe Alexandrina si pe Tudor Chirila - fiecare a cantat ceva din repertoriul Vita de vie.

Cum am aflat ca sunt femeie :)

Azi e 1 Martie si toate fetele cuminti primesc martisoare de la baieti. Ziua de azi m-a facut sa-mi aduc aminte de o intamplare simpatica, de pe vremea cand eram in liceu, care m-a convins ca devenisem femeie si nu mai eram o pustoaica (respectiv copil). Pe vremea aia stateam inca la parintii mei in Turda, in blocul D20 de pe strada Tineretului.

Intr-o oarecare zi, m-a trimis tata la un vecin cu nu mai stiu ce treaba. Vecinul aceasta, sa-i zicem Vasile de la etajul 2, e de o seama cu tata, deci cam pe atunci trebuie sa fi avut intre 35 si 38 de ani.
Am batut la usa, a deschis si amandoi am zis in acelasi timp “saru’mana”.

Creativitate si atitudine in modeling... :)

Am primit azi de la Mango catalogul pentru actuala colectie. Haine placute privirii, totusi destul de scumpe, deci asa cum fac de obicei voi astepta primele reduceri ca sa-mi iau ceva :D.
In schimb, intre cele trei modele fotografiate in catalog (printre care Kate Moss, intr-o forma de zile mari) era o papadie de o expresivitate “iesita din comun”, sau mai bine zis intrata in comun. In comunul fetelor care au impresia ca gura tinuta intredeschisa atunci cand sunt fotografiate sugereaza atitudine (ma rog, o senzualitate ingenua…). Incerc sa-mi imaginez cum s-a desfasurat sedinta foto de la Mango, cum ii spunea fotograful “deschide gura, mai mult putin, tine-o asa… curaj!... pari mirata intr-un mod naiv, bravo…”. O fi o expresie faciala la moda, in concurenta cu expresia buzelor stranse intr-un pupic (soooo common on Facebook), dar personal mi se pare destul de ridicola, mai ales cand e afisata in orice cadru…
Si totusi, chiar toate pozele ei erau cu gura in aceasta pozitie/forma/deschizatura? De ce n-or fi ales editorii catalogului niste expresii mai diversificate? Dupa ce am studiat mai in amanunt fetele modelelor din catalog, am observat ca de fapt cam toate au aceeasi mimica. Asta da creativitate :D. Va propun urmatorul joc: gasiti 5 diferente intre expresiile faciale de mai jos.

Shazam - aplicatia care functioneaza neasteptat

... de bine.
Telefonul pe care-l am acum este un Samsung Galaxy S2 (foarte fain telefon, by the way, ascultati-ma pe mine, care am fost innebunita dupa Iphone).
Printre aplicatiile pe care le am instalate este si acest Shazam care descopera ce melodie se aude in orice context. Exemplu: esti intr-un bar si la boxe se aude o melodie care iti place, dar nu stii cum se numeste si vrei sa stii ca s-o iei si tu de pe net. Scoti telefonul, deschizi aplicatia, o lasi sa asculte si daca ai legatura la net iti spune pe loc ce melodie e, daca nu ai net chiar in momentul ala, inregistrarea respectiva (de obicei in jur de 30 de sec sau mai putin) se pastreaza in memoria telefonului si ti-o identifica atunci cand te legi la net. Nu stiu cum functioneaza - si nimeni nu mi-a putut explica - cauta dupa versuri? dupa linia melodica? pe ce site cauta? etc.


Marele PLUS al aplicatiei, care era de fapt subiectul acestui post este sensiblitatea ei. Eram in asteptare la cabinetul de cosmetica, pe un holisor. Vanzoleala mare, pasi, cateva fete radeau si de undeva dintr-o camera se auzea in surdina o melodie faina pe care n-o stiam. Putea sa jur ca nu va functiona... Evident, n-a fost cazul. M-am mirat de mirarea mea ca iata ce bine functioneaza acesta apliactie.
Exemplu 2. Eram la semafor, asteptam sa trec strada. Zapada mare, orice masina ca trecea pe langa noi facea un zgomot puternic. Intersectia era langa Unirii, deci zona nu tocmai linistita. In spatele meu, o masina stationata, cu geamurile inchise, din care se auzea o melodie (atentie, se auzea, nu urla). Scot telefonul, si din nou ma mir de mirarea mea ca repede a descoperit (in mod corect) cine si ce canta.
Sa fie simbioza perfecta din S2 si aplicatie? Sau Shazamul merita toate laudele?

Loverboy

Duminica am vazut filmul "Loverboy" cu George Pistereanu si Ada Condeescu. Mi-a placut mult. Lui Vlad i-a placut asa si asa.
Povestea din film descrie o iubire viciata, dintre Luca si Veli, care se termina intr-un mod prost pentru amandoi. Nu vreau sa redau detalii pentru ca cel mai bine e sa vezi filmul fara sa stii despre ce e vorba - cum a fost si cazul meu. Si atunci poti sa-ti dai seama cat de naiva/naiv esti (sau inca mai esti). Oricum, clar merita vazut. Este unul dintre putinele filme romanesti despre care spun asta, cel putin in ultimul timp.
In alta ordine de idei, mi-a placut mult personajul Luca, acest James Dean al Romaniei (cel putin estetic in acest film), salbaticiunea si forta pe care o emana - in special o "tabacire" sufleteasca, de care speram sa scape. Veli are si ea partea ei de apreciat, prevad un viitor generos pentru aceasta actrita. Plusul ei este ca se autoexclude din categoria actritelor frumoase, care-si doresc sa domine personajele, facand povestea mai putin credibila.

Recomandare: Don Taco, restaurant cu specific mexican

Saptamanile trecute am descoperit doua restaurante, bune inspre foarte bune ambele, pentru cei care vor sa manance bine, fara pretentii prea mari si care vor sa se distreze undeva cu prietenii.
Primul este Don Taco, pe Dr. Felix, unde am fost cu Vlad si inca sase prieteni, saptamana trecuta, sambata seara. Specificul este mancare mexicana, insa meniul are si specialitati romanesti (sau care zicem noi ca sunt romanesti).


Desi era sambata seara, localul era cam gol, poate in legatura si cu tonele de zapada care tocmai se depusesera in Bucuresti. Totusi, nu stiu daca in mod intentionat sau nu, ospatarii directionau toti clientii intr-o singura zona, in jurul barului, astfel incat se crea acolo o mini-atmosfera simpatica si nu te mai deranja ca restul restaurantului era gol.
Ca antreuri am luat toti nachos cu salsa si guacamole (pasta de avocado). Desi foarte bune, portile de nachos mi s-au parut cam mici, poate ca am ramas eu cu gandul la portiile imense care ne erau servite in SUA. In acealasi timp am baut bere Sol, importata din Mexic, cu o bucatica de lamaie - delicioasa, altfel decat berile noastre europene.


Pentru felul principal am ales burritos, o rulada gustoasa cu multa carne picanta (efectiv se zareau bucatele de ardei iute), care avea pe langa fasole boabe neagra si ceva salatica. Excelenta, mai ales pentru cei carora le plac mancarurile picante, asa cum sunt eu. Din pacate n-am mai putut manca nimic la desert, nici nu mai fac greseala de a ma indopa :), indiferent cat de pofta imi este - acest obicei am reusit sa-l deprind in timp, odata cu inaintarea in varsta.


Restul prietenilor au mancat fajitas (carne picanta la tigaie, foarte asemanatoare cu tigaia picanta) iar Vlad a ales quesadillas... tuturor le-a placut tare mult.


In concluzie, un serviciu bun, prompt, atmosfera perfecta pentru o iesire cu prietenii cand se rade mult si tare. Nu cred sa treaca mai mult de o luna pana cand vom ajunge acolo din nou.
Sigurele minusuri ar fi lipsa de poze in meniu, pentru cei care nu suntem familiarizati cu mancarea mexicana si portile mici de nachos, la care e chiar pacat sa te zgarcesti.
Cel de-al doilea restaurant este Sarpele Roz, experienta foarte placuta, despre care voi scrie intr-o postare viitoare.

Duminica lenesa, ganduri lenese...

Probabil ca ar trebui sa transform fiecare duminica intr-o zi de scris. Macar pentru exercitiu, daca nu pentru a trasmite informatii interesante cititorilor blogului "Fata norocoasa". Asadar o sa incep exercitiul cu aceasta duminica rece de ianuarie, care in ciuda soarelui cu dinti de afara, te imbie tot la statul in casa si eventual citit, vazut filme si baut ceai.

In fiecare saptamana mi-am notat cateva subiecte pe care as fi vrut sa le abordez si cred ca deja s-a strans o lista destul de lunga, asa ca trebuie neaparat sa incep :).

Weekendul acesta n-am facut nimic prea interesant, asa ca ne-am decis sa recuperam printr-o piesa de teatru, saptamana viitoare, la Bulandra. "Moartea unui comis-voiajor" cu Victor Rebengiuc. Pe langa faptul ca-l admir cu toata dragostea pe d-nul Rebenciuc, am citit pe net ca este o piesa tare buna, actuala si dupa 60 de ani de la prima reprezentatie (autor Arthur Miller). Sper sa ma emotioneze asa cum a facut-o si cu alte ocazii, in "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" sau "Niki ardelean, colonel in rezerva". Primul e un scurt metraj la care mi-au dat lacrimile, iar al doilea e o tragicomedie care mi-a intarit convingerea ca am facut tare bine ca m-am intors din America, pentru ca nimic nu conteaza mai mult decat familia si dragostea care te inconjoara. Cel mai nou film cu d-nul Rebengiuc pe care l-am vazut a fost "Medalia de onoare", care nu mi-a lasat o impresie atat de puternica, dar merita totusi vazut, povestea descrisa fiind chiar hilara si in acelasi timp trista.


Entusiamul pentru a vedea o noua piesa de teatru mi-a fost creat de reprezentatia de duminica trecuta a spectacolului "Marchizul de Sade" de la Odeon. Am ajuns acolo la invitatia d-nei Irina Ungureanu, interpreta rolului Justine, in acelasi timp profesoara mea de la cursul de dictie organizat de Fundatia Calea Victoriei - despre curs voi vorbi in alt post :).

De mult nu mi-a mai placut o piesa de teatru asa mult. Povestea suprinde timpul petrecut de marchiz in sanatoriul de la Charenton (de fapt un azil de nebuni), unde se incerca vindecarea sa de comportamentul si gandurile pe care le are. Initial ii este indicat de catre abatele care-l are in grija sa scrie tot ce ii trece prin minte, dar atunci cand povestirile lui duc la moartea lui Justine printr-un complex de evenimente tragice, inclusiv publicarea pe ascuns a scrierilor lui, ii sunt taiate toate beneficiile, inclusiv cel de a-i fi ingaduit sa scrie. Mai departe, patima care il cuprinde pe marchiz pentru a-si transmite mai departe gandurile depaseste orice limite, superb puse in scena si jucate.


A fost prima data cand l-am vazut pe Florin Zamfirescu jucand pe scena si am ramas impresionata. Desi scenariul este centrat pe caraterul marchizului, jocul lui Zamfirescu este atat de credibil si autentic inca domina scena, sunetul, fiecare secunda a reprezentatiei de doua ore. Constructia intregii piese este magnifica, cu putin timp inainte aflasem ca d-na Beatrice Rancea este regizor si merita sincer toate laudele.


La fel, si rolui d-nei Irina Ungureanu intregeste jocul si devine un caracter pe care n-ai cum sa-l uiti. Abia astept sa vad o noua piesa in care sa interpreteze.
Pe langa actul artistic in sine, care simt ca m-a facut mai bogata sufleteste, am venit acasa si am inceput sa ma documentez pe net despre acest marchiz. Foarte interesanta povestea lui, dar in acelasi timp sinistra. Oricum, cred ca nici wikipedia, nici alte articole, nu ma vor invata mai multe decat citindu-i cea mai importanta scriitura - Justine sau Nenorocirile viirtutii, de la Editura Trei, pe care am s-o citesc in viitorul apropiat.


Un scurt post scriptum: sincer, mie nu-mi placea Florin Zamfirescu, nu stiu de ce, e drept ca-l vazusem doar la televizor, mi se parea un barbat urat si neinteresant... O noua dovada ca televiziunea nu va intrece niciodata "live"-ul si ca e inselatoare. Am descoperit un Florin Zamfirescu puternic, care transmite emotie, domina si te face sa vrei sa-l admiri din nou (si nu, n-a fost complet dezbracat la aceasta reprezentatie)

Cum a venit, asa s-a si dus, dragul meu concediu de iarna...

Si noi ne-am intors din Bulgaria cu multa voie buna si cu multe pareri. Am fost de Revelion la Bansko, perla :) a muntilor Pirin si a vecinilor nostri de la sud.
Mi-a placut mult desi as putea totusi sa fac o lista cu plusuri si minusuri, si as avea mult de scris la ambele capitole.
Dupa o experienta nasoala chiar in seara plecarii, cand booking.com ne-a anuntat sa nu mai mergem la hotelul rezervat pentru ca e o inundatie, iar gasca noastra s-a spart, tot ei ne-au gasit un hotel foarte dragut (perun Lodge Hotel) si au platit ei diferenta de la pretul initial.




Asadar, pana la urma, tot doar eu cu Vlad ne-am petrecut, cum s-a intamplat de multe ori si ca de fiecare data, ne-am distrat foarte bine.
Cel mai mult mi-a placut ca a fost zapada, multa, multa, s-a putut schia perfect si peisajele au fost incantatoare.






Bansko e un orasel vesel, plin de turisti, baruri, restaurante si unitati de cazare (atat de mult imi place termenul asta de pe vremea ONT-ului :)). Sunt inca destul de multe cladiri in constructie, ceea ce mai reduce din farmecul locului, dar macar cele care sunt gata nu sufere de kitchozitate, asa cum se intampla de multe ori la noi.

Logistic au ajuns foarte departe, din pacate inca nu au experienta ospitalitatii si asta poate fi deranjat in cele mai frumoase momente. Trebuie sa stai tot timpul cu ochii deschisi, nu cumva sa-ti mai iei cate o mica teapa, dar incep sa cred ca fenomenul este generalizat in Europa de Est, asa ca daca poti sa treci peste aceste minusuri e perfect.

Noaptea de Revelion am petrecut-o cu Vlad pe strazi, ne-am ametit cu o sticla de sampanie, iar eu la un moment dar chiar am incercat o hora bulgaresca. Din nou, spiritul rockaresc a lui Vlad nu l-a lasat sa se coboare la acest nivel :) - asta fiind o chestie pe care o iubesc la el, ca-si pastreaza preferintele cam in orice situatie (bine, mai putin la concertul lui Banica, cand si-a calcat pe inima ca sa mergem).

Prima dorinta din 2011 mi s-a implinit chiar pe la 1 in noaptea de revelion, am reusit sa scot o vacuta cu fusta roz dintr-au automat de jucarii, din acela cu macara, stiti voi, din care nu iese niciodata nimic :).



Din Bucuresti am facut 6 ore pana la Bansko, drumul a fost curat si rapid, politia nu ne-a oprit deloc (Vlad are ochi de vultur) si incep sa cred ca miturile despre politia din Bulgaria incep sa se destrame - numai bine pentru noi, turistii romania care mergem spre Grecia sau uneori Bulgaria :D.



Acum am intrat din nou in campul muncii cu greu, nici nu-mi vine sa cred ca au trecut asa de repede cele doua saptamani si cateva zile si ca de fiecare data ma intreb daca sistemul asta capitalist cu asa putine zile de concediu este echitabil... Oricum, discutia asta o s-o continuam alta data.