sâmbătă, 8 iunie 2013

Loc fain de vazut filme bune, in Bucuresti

Nu demult am descoperit cinematograful Elvira Popescu (sau daca vreti, Elvire Popesco), administrat de Institutul Francez din Bucuresti si am un oarecare regret ca asta nu s-a intamplat mai devreme.
Primul film vazut acolo a fost "Domestic", acum vreo cateva luni, film pe care de altfel il si recomand tuturor iubitorilor de animale si celor care vor sa vada o comedie usoara (dar nu superficiala) intr-o dupa-amiaza de weekend. Am ramas surprinsa de calitatea excelenta a imaginii si de aspectul general al salii de proiectie, cat si de amabilitatea personalului. Cinematograful a fost renovat recent si am citit pe net ca proiectiile se pot face de pe un player digital blu-ray, probabil de acolo calitatea impecabila. Scaunele sunt comode, gen fotoliu pufos si ambienta iti da o stare de confort vizual, chiar estetic in general.

Nefacand parte din circuitul comercial, daca pot sa zic asa, si aici ma refer ca in general ruleaza filme de festival, in orice caz nu "blockbust-ere, nu vei avea ghinionul sa dai peste neghiobi care sa-ti strice placerea de a vedea un film bun. Putinele dintre filmele rulate sunt venite de peste ocean, sunt promovate in general pelicule europene, pe care o anumita categorie de public le indrageste si intelege (si are rabdare sa le vada pana la final).
Chiar prima data cand am mers acolo nu mi-era foarte clar contextul si am intrebat daca este popcorn de vanzare :). Casierita mi-a spus ca nu si ca se bucura chiar ca nu au. Dupa prima vizionare am inteles exact la ce se refera.
Un bilet costa doar 10 lei si sala e chiar in curtea Institutului Francez, pe bulevardul Dacia, cam la 10 minute de mers pe jos din Piata Romana.



Nu stiu multe persoane dintre apropiatii mei care sa frecventeze aceasta sala, dar si cei care au mers o data au ramas fideli. Cum se intampla si cu mine :).
Nu au site, dar programul il gasiti pe pagina de Facebook a cinematografului, pe care va recomand s-o urmariti, chiar daca nu sunteti din Bucuresti, pentru a vedea ce filme bune merita vazute.
Nu pot incheia acest articol fara cateva cuvinte despre persoana care a inspirat numele acestei sali - Elvira Popescu. Personal nu stiu foarte multe despre ea, decat ca s-a nascut la finele secolului XIX si ca dupa un debut stralucit ca actrita la Bucuresti a profesat in Franta, unde a fost extrem de apreciata. Mai jos o poza cu ea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu