marți, 5 noiembrie 2013

Recomandare pentru intreaga omenire

Nu stiu om care sa nu se fi confruntat macar o data cu problema cumpararii unui cadou pentru un oarecare altcineva (prieten, iubita, sotie, sot, frate, mama, tata...) si sa n-aiba nici cea mai mica ideea ce sa-i ia. Mie mi se intampla des si desi reusesc de cele mai multe ori sa salvez situatia, ma enerveaza maxim tensiunea provocata de aceste momente de concentrare intensa cand trebuie sa decid asupra unui cadou. Evident primul pas in acest proces decizional (iata ca am gasit o utilizare non-corporatista pentru aceasta sintagma) este sa ai raspunsul la urmatoarele intrebari: mai are acel lucru (asta daca cadoul va fi un lucru), oare o sa-l foloseasca, oare e ceva atat de nepotrivit incat o sa-l dea cadou mai departe?
Cand e vorba de o nunta e si mai complicat... sa ridice mana sus cine a facut nunta si nu s-a trezit cu cel putin 3 lenjerii de pat si cateva seturi de pahare... Bine, nu ca asta n-ar fi bine neaparat, dar optim ar fi sa primesti ceva ce sa-ti placa si de care sa si ai nevoie.

Asadar...desi unii ar zice ca nu "se cade" sa fac asa ceva, eu am pe Pinterest o lista publica de dorinte palpabile, lucruri pe care mi le chiar doresc si care nu vor reprezenta niciodata cadoul gresit :D. M-as bucura tare tare mult daca ar incepe si prietenii mei astfel de liste, acum cat mai este timp pana la Craciun (sau zile de nastere, dupa caz).
Pinterest asta este foarte usor de folosit si fiecare poza, "pin" cum i se zice, are link-ul cu siteul original. Anul trecut am facut la fel si am primit numai cadouri perfecte.
Start pinning dear friends :)!

luni, 4 noiembrie 2013

Ce am mai gasit pe la magazine...

De ce sa nu zicem ceva cand gasim un produs bun? Recomandarea verbala prietenoasa (asa as traduce eu "word-of-mouth" :D) este cea mai buna metoda sa nu ne fraierim prea des...
Asadar ce am mai vazut si gustat bun in ultimul timp:
Untul Gruia al celor de la Macromex. L-a cumparat un coleg intr-o pauza de pranz si a ales fix acest produs produs pentru ca i-a placut ambalajul.
S-a nimerit... untul e chiar foarte bun, are acel gust de unt clasic si in ciuda faptului ca are 60% grasime nu se intareste stana de piatra cum se mai intampla in alte cazuri. Si asta e un mare beneficiu :).
Am citit pe IQads ca ambalajul a fost facut de Gavrila&Asociatii si a fost `realizat sub umbrela conceptului "ambalajul ca identitate"`. Can you say that again? Somebody explain - cum adica ambalaj ca identitate :))). Ma rog... adica inteleg in principiu cam ce-ar vrea ei sa zica, dar mi se pare o afirmatie asa pompoasa si pretentioasa fara rost...
Un alt plus al produsului este pretul, ieri l-am luat din Mega cu putin sub 5 lei.


O alta descoperire comerciala prin filiera profesionala este supermarketul Issa de pe soseaua Oltenitei, care are o gramada de produse speciale, importate de pe cine stie unde, cum ar fi acest suc Angry Birds (care ar merita cumparat si doar pentru ambalaj). Cel in varianta Paradise are gust de Red Bull - prietenii mei adevarati stiu ca eu de cativa ani caut o bautura cu gust de Red Bull dar fara efecte specifice. Iata ca am gasit-o in sfarsit... Cum ma mai incurajez singura - cate o mica dorinta satisfacuta in fiecare zi si lin e drumul catre fericire. Asa si cu aceste mici pofte superficiale :D.


Si ultima descoperire, dar nu cea din urma, nici n-ar avea cum la cat de mult iubesc ouale Kinder - designul ambalajelor de Craciun, adorabil!!! Mi-ar placea ca odata sa primesc o cutie mare mare plina cu Kindere ca sa-mi ajunga pentru un an :).

marți, 13 august 2013

Sa-i uram bun venit lui Sniper!

Inainte de a incepe sa cititi aceasta postare va rog priviti poza de mai jos. Nu-i asa ca arata frumos? Parca te imbie sa stai la taclale la ceas de seara, sau dupa caz, daca nu ai cu cine sa stai la taclale, sa stai sa scrii pe blog sau sa citesti :D. Da, asa arata acum micul meu balcon, la care clar mai am de lucru, dar tot e un inceput promitator.


Asadar acum il voi onora pe noul membru al vietii noastre Lentila Hubble Crucisatorul aka Sniper cu o postare speciala pe blog. Tocmai l-am vazut live, la bunii mei prieteni Raluca si Alex, care l-au adoptat de vreo saptamana si care nu se mai satura sa-l cocoloseasca.
Povestea in sine e, putem sa zicem, obisnuita... doi oameni care s-au decis sa adopte o pisica, dezamagiti de o experienta mai veche cu un caine si insipirati de buna mea intelegere cu Sophie, care chiar imi face viata mai frumoasa.
Partea amuzanta a povestii este modul matern / partern in care s-au intamplat lucrurile, mai exact faptul ca de fiecare data cand vorbeam cu Raluca de treaba asta parca vorbeam de un copil.
Am inceput sa discutam daca ar fi cazul sa-si ia pisica, care sunt beneficiile si dezavantajele... Facem sau nu facem un copil? Mi-a cerut parerea in mai multe privinte gen costuri, timp pe care-l acorzi pisicii etc. Eu care deja aveam "copilul" evident m-am simtit mandra si experta :D in aceste chestiuni. Ok, s-a "nascut" copilul insa nu a putut fi adus acasa de la maternitate. Bietul Sniper avea ceva parazit si necesita tratament. Eu deja trecuta prin chinurile "copilului" bolnav, mi-am sunat constiincioasa doctorita veterinara si i-am cerut sfatul. Subiectul era deja la ordinea zilei, traiam impreuna cu Raluca orice emotie.
In sfarsit bebeul a ajuns acasa cand eu eram plecata in concediu. Neaparat se planifica o vizita, exact ca si vizitele de curtoazie dupa nasterea copilului :))). Alex merge in continuare cu el la vet pana se va face complet bine. Raluca pune poze cu Sniper pe Facebook, exact ca si alte prietene care au copii si pun la randul lor poze cu acestia.
Cand am fost azi la ei mi-am exprimat evident admiratia fata de frumusetea motanului si fata de cumintenia lui. A lipsit doar buchetul de flori ca sa fie complet scenariul in care puteam linistiti sa-l inlocuim pe Sniper cu un bebe :)).
Va rog observati atent privirea profunda a lui Sniper :D. Are el ceva doar al lui :))



In ultimul timp universul meu e plin de pisici, de cand o am pe Sophie parca au aparut in viata mea ca ciupercile dupa ploaie. Asa e? Pisicile atrag alte pisici? Ca si cum banii la bani trag? :D A, si mi s-a mai si spus ca sunt ca o pisica - evident un compliment :), dar probabil ca si animalul influenteaza stapanul nu doar invers.

Asadar... sa-i uram bun venit lui Sniper printre noi, sa-i felicitam pe cei doi pentru frumosul gest de a adopta un motanel si la cat mai multe pisici cu cate noua vieti!



PS: Si a zis Alex sa zic pe blog ca ce frumos e el (nu motanul), el Alex, si ca a primit o invitatie la cafea de la o tipa :D (evident invitatie neonorata, you b.... Alex's taken :D)

luni, 22 iulie 2013

Special pentru iubitorii de bere

Fac ce fac cei de la Mega Image si reusesc din nou sa ma surprinda foarte placut.
Azi am fost sa-mi iau mancare de pranz la Mega Image-ul din 13 Septembrie unde am dat peste cateva rafturi cu pahare pentru bere, din acelea individualizate dupa felul berii pe care-l servesc.
Niste minunatii, nu altceva, pe care pana acum le-am vazut doar prin stabilimente cu oarecare pretentii si care mi-au starnit tot timpul intrebarea de unde as putea sa le cumpar si eu (de fapt de unde as putea sa fac rost de ele, sesizati nuanta).
E drept, numai ieftine nu sunt, insa pentru un iubitor de bere un Duvel are o alta prestanta servit dintr-un pahar personalizat, mai ingust la varf...

Fiind in plin sezon de baut bere :), va recomand ca de exemplu cand mergeti la cineva in vizita (si vreti sa-i faceti o mica bucurie) cumparatii doua beri de import, impreuna cu doua pahare personalizate. Pe mine tare m-ar incanta, sa vad acum pe cine sa chem in vizita :))).

joi, 18 iulie 2013

Mancarea vecinului de compartiment

Nu stiu cati dintre voi mai calatoresc cu trenul in zilele astea, dar pentru mine este inca un mijloc important de a ajunge de la Bucuresti la Turda (desi asta ia 9 ore, da, chiar ati citit bine, 9 ore). Fiind perioada concediilor, m-am gandit sa scriu un mic articol despre un subiect care ma distreaza, mai exact mancatul in tren.
Nu vreau sa fac pe interesanta si sa ma dau rotunda ca si cum m-as fi nascut la palat, insa simt ca am evoluat intr-o oarecare masura si acum privesc lucrurile cu alti ochi.

Sunt convinsa ca oricare dintre noi a mers macar o data intr-un compartiment in care cineva si-a scos un pachetel de mancare, fie invelit in ziar, fie invelit in hartie si apoi pus intr-o punga, poate chiar avand un servet textil care sa le impacheteze pe toate. Apoi tacticos, la nu mult timp dupa plecarea trenului vecinul de compartiment intinde pe bancheta servetul, apoi scoate o fafurie de plastic, scoate briciul, niste salam, rosii, ardei, paine, oricum produse din acest grup culinar, daca pot sa-i zic asa. Rosia ca rosia, mai problematici sunt ardeii grasi care trebuie curatati si care au cam multi samburi... :D
Dupa micul festin culinar de obicei exista o sticla de apa sau suc si niste pahare, fie de metal, fie de plastic care ajuta intr-un mod confortabil la domolirea setei.
In aceasta categorie de calatori se incadreaza si o sub-categorie, cea a calatorilor care nici macar nu asteapta sa plece trenul si ei deja asaza masa. Cel putin in Gara de Nord din Bucuresti, unde trenul gareaza cu ceva timp inainte de plecare, se creeaza un context perfect pentru o mica ciuguleala.

Evident si eu mananc in tren, mai ales cand e vorba de 9 ore, insa prefer sandwichurile gata pregatite si biscuitii :).

marți, 18 iunie 2013

Pisica Sophie - o poveste cu inceput fericit

Nu cred ca e cazul sa las si mai mult timp sa curga fara sa am pe blog o postare despre pisica mea, Sophie. Mai ales in conditiile in care noul slogan al blogului meu este "all you need in life is love and a cat", afirmatie in care cred din ce in ce mai mult.

Povestea lui Sophie incepe in urma cu vreo 2 ani, asta dupa spusele veterinarului. La mine e de la inceputul lui februarie anul acesta si de atunci dezvoltam tot mai mult o frumoasa relatie de prietenie si tovarasenie.
Am gasit-o intr-o seara friguroasa de iarna, sub o masina din fata blocului meu. Saracuta de ea mieuna de mama focului, de altfel asa am si reperat-o, fiindu-mi imposibil sa trec mai departe de un animal care plange (asta se intampla de cand ma stiu, am o slabiciune teribila fata de necuvantatoare). Era zapada inghetata pe jos si cand m-am aplecat am vazut ca desi voia sa iasa de sub masina ca s-o iau in brate, nu avea curajul sa puna labuta pe zapada si o tot misca in fata si-n spate.
Cand i-am vazut fatuca, intr-un semi-intuneric, jumatate neagra, jumatate maroniu deschis, tot m-am inmuiat si am luat-o in casa. Bineinteles ca la momentul respectiv am avut nenumarate discutii despre viitorul ei, chiar am pus niste anunturi de adoptie, insa inima mea stia ca Sophie trebuie sa fie a mea.

Oricum, pentru adoptie era necesar s-o sterilizam si vaccinam, ceea ce s-a intamplat fara cost prin buna-vointa celor de la Asociatia Robi, insa la o saptamana dupa sterilizare a inceput sa se simta din ce in ce mai rau, nu mai manca nimic, nici macar apa nu mai vroia sa bea. M-a apucat efectiv disperarea. Deja imi era din ce in ce mai draga si mi se rupea sufletul s-o vad asa moale, slaba si neajutorata. Evident ca am mers cu ea la mai multi veterinari dar nimeni nu i-a putut pune un diagnostic, in schimb am platit la injectii cu vitamine, care nu o ajutau prea mult. In perioada aceea chiar ma gandeam ca atunci cand o sa am copii o sa imi fac in mod implicit abonament la psiholog (daca o fi existand :D), ca daca asa ma panicasem de la o pisica...
Intr-un final (cred ca mai avea cateva ore si murea, ca nici apa nu mai bause de cateva zile) am ajuns cu ea la Vet Care Clinic, la doamna doctor Nicoleta Mihai-Filip, o fiinta cu un suflet imens si de un profesionalism desavarsit, care a reparat-o integral pe Sophie a mea si mi-a luat si mie o piatra de pe inima. Atentie mare prorietari de pisici: vaccinati-va companionul impotriva calici-virozei feline, e o boala deosebit de periculoasa, potential mortala. In cazul lui Sophie se pare ca ceilalti medici veterinari au fost indusi in eroare de faptul ca pisicuta era recent operata si au banuit ca trebuie sa fie o infectie(si nu au investigat mai departe).

Acum Sophie e bine, imi face viata mai vesela si e incredibil de cuminte... Cel putin cand sunt eu acasa, pentru ca s-a mai intamplat sa gasesc par de pisica pe masa din bucatarie :D. Genul asta de pisica, cu acest colorit, am vazut pe net ca se numeste "turtoise-shell cat", iar o prietena mi-a zis de "calico cat".

Acum chiar ma gandesc de ce nu am avut o pisica mai repede. Nu stiu de ce multi oameni sunt asa de speriati de bombe cand vine vorba de a avea un animal (si mai ales o pisica). Ca lasa par, ca trebuie sa cureti dupa ea, ca miroase... Mie mi se pare ca miroase doar daca nu cureti, si cu parul la fel. Am lasat-o in casa singura chiar si cateva zile si nu a patit nimic nimic. E drept ca poate un pic te complici, mai ales cand e vorba de concedii, dar merita 100%. Si apropo, pentru cine ma stie mai bine, da, si eu ma credeam o "dog person" insa am ajuns la concluzia ca sunt o "cat&dog person".

Mai jos cateva poze cu minunata Sophie.

sâmbătă, 8 iunie 2013

Loc fain de vazut filme bune, in Bucuresti

Nu demult am descoperit cinematograful Elvira Popescu (sau daca vreti, Elvire Popesco), administrat de Institutul Francez din Bucuresti si am un oarecare regret ca asta nu s-a intamplat mai devreme.
Primul film vazut acolo a fost "Domestic", acum vreo cateva luni, film pe care de altfel il si recomand tuturor iubitorilor de animale si celor care vor sa vada o comedie usoara (dar nu superficiala) intr-o dupa-amiaza de weekend. Am ramas surprinsa de calitatea excelenta a imaginii si de aspectul general al salii de proiectie, cat si de amabilitatea personalului. Cinematograful a fost renovat recent si am citit pe net ca proiectiile se pot face de pe un player digital blu-ray, probabil de acolo calitatea impecabila. Scaunele sunt comode, gen fotoliu pufos si ambienta iti da o stare de confort vizual, chiar estetic in general.

Nefacand parte din circuitul comercial, daca pot sa zic asa, si aici ma refer ca in general ruleaza filme de festival, in orice caz nu "blockbust-ere, nu vei avea ghinionul sa dai peste neghiobi care sa-ti strice placerea de a vedea un film bun. Putinele dintre filmele rulate sunt venite de peste ocean, sunt promovate in general pelicule europene, pe care o anumita categorie de public le indrageste si intelege (si are rabdare sa le vada pana la final).
Chiar prima data cand am mers acolo nu mi-era foarte clar contextul si am intrebat daca este popcorn de vanzare :). Casierita mi-a spus ca nu si ca se bucura chiar ca nu au. Dupa prima vizionare am inteles exact la ce se refera.
Un bilet costa doar 10 lei si sala e chiar in curtea Institutului Francez, pe bulevardul Dacia, cam la 10 minute de mers pe jos din Piata Romana.



Nu stiu multe persoane dintre apropiatii mei care sa frecventeze aceasta sala, dar si cei care au mers o data au ramas fideli. Cum se intampla si cu mine :).
Nu au site, dar programul il gasiti pe pagina de Facebook a cinematografului, pe care va recomand s-o urmariti, chiar daca nu sunteti din Bucuresti, pentru a vedea ce filme bune merita vazute.
Nu pot incheia acest articol fara cateva cuvinte despre persoana care a inspirat numele acestei sali - Elvira Popescu. Personal nu stiu foarte multe despre ea, decat ca s-a nascut la finele secolului XIX si ca dupa un debut stralucit ca actrita la Bucuresti a profesat in Franta, unde a fost extrem de apreciata. Mai jos o poza cu ea.

miercuri, 27 februarie 2013

Ubernuts - branding perfect

Zilele trecute am primit de la o buna prietena niste produse nou lansate de compania la care lucreaza (Pangram - Pastele Monte Banato), din categoria snackurilor naturale, daca le pot numi asa.
Inainte sa primesc produsele am vazut logoul acestor produse pe cartea ei de vizita, iar designul mi-a atras instant atentia.
La plecare mi-a dat si cateva pungulite cu popcorn, stafide si migdale ale caror ambalaje sunt radical diferite de cele ale produselor competitoare.
Imediat am intrebat-o cu ce agentia s-a creat conceptul si cu incantare am aflat ce e vorba de Brandient (putem sa jur ca ei sunt). Au ales bine, le-a iesit bine. Pentru cine nu stie ce este Brandient - este agentia Anetei Bogdan, dupa parerea mea cea mai productiva minte din marketingul romanesc, cea care a gandit conceptul anilor '90 de la Connex, cel cu "Viitorul suna bine".
E foarte probabil ca atunci cand va ganditi la o marca romaneasca de succes, de dupa '89, sa fie ceva gandit de ea si echipa ei (Domo, rebranding CEC, QFort, Emag etc). Va puteti delecta cu studii de caz aici.

Ma jos cateva poze preluate de pe siteul Brandient iar ultima poza este facuta de mine cu produsele primite.









Din cate am inteles produsele se gasesc deocamdata la Cora.

marți, 26 februarie 2013

Surprize placute in comert

Am decis sa incep o noua rubrica a blogului Fata Norocoasa, care va contine postari cu un grad mare de subiectivism :) strans legate de produse pe care mi le cumpar si care imi aduc mici bucurii. Stiu ca pot si vor fi apreciate ca fiind repezentative pentru latura superficiala a personalitatii mele, dar poate vor rezona cu cei care imi citesc blogul si au descoperit ca au si ei aceasta latura :).

Asadar cele doua suprize placute din ultima perioada sunt:

Ambalajul laptelui 365 de la Mega Image care are o sectiune transparenta impartita in 3 prin care poti vedea exact cat lapte mai este in cutie. In plus mai are si cateva iconite din care iti poti da seama cate pahare poti umple cu laptele ramas. Stiu ca asta e asa cam "americanesc" dar totusi util :). Cei de la Mega Image au foarte multe produse bune in cadrul marcilor proprii.



Micul cadou oferit in cutia de ceai antistres de la Alevia - o jumatate de creion... hai sa fim buni si sa-l numim chiar un creion :). Cadoul nu era mentionat nicaieri, nici pe ambalaj, nici la raft deci chiar a fost o surpriza. Sotul meu a zis ca am luat-o putin razna ca ma bucur de la jumatate de creion insa ideea mi s-a parut chiar de apreciat. Probabil sunt cuprinsa in publicul tinta la care s-au gandit cei care au conceput marketing-ul acestui produs.
Pe langa asta, desi nu stiam marca, am ales produsul pentru ca mi-a placut mult designul ambalajului, asa mai simplist/sofisticat, intr-o categorie in care ambalajele cam lasa de dorit - uitati-va intr-un Plafar sau intr-o farmacie oarecare si o sa-mi dati dreptate.
Se vede ca brandingul lor e putin mai mult gandit... Sloganul lor e "strop de bine", ambalajele arata frumos, sunt de calitate si se si gandesc cum sa aduca o bucurie celui care cumpara produsul. De la mine au un 9,50 cu plus. Inca 50 de sutimi le lipsesc din cauza ca nu i-am vazut nicaieri promovati si sunt genul care chiar citeste pliantele de promovare ale farmaciilor si magazinelor unde s-ar putea gasi.

luni, 25 februarie 2013

Lounge 18 - alegere buna de restaurant pentru pranz

Saptamana trecuta am avut placerea de a lua pranzul cu unul dintre cei mai dragi clienti mie, la restaurantul Lounge 18, cel mai de sus local din Bucuresti. Lounge 18, dupa cum ii spune si numele, se afla la etajul 18 al unuia dintre turnurile Millenium Towers din Piata Presei (fosta Scanteii) din Bucuresti.

Verificasem pagina lor de web si ma asteptam ca meniul sa fie a la carte, insa era bufet suedez contra sumei de 25 de lei, cu o bautura inclusa. Initial am fost putin reticenta gandindu-ma ca probabil de 25 de lei nu prea vom avea ce alege dar mare mi-a fost supriza sa vad ca au 2 feluri de ciorba (o supa si o ciorba), mai multe feluri de salata si legume separat si si vreo 5 feluri de fel principal. Eu am mancat o supa crema de cartofi cu somon, pe care trebuie neaparat sa incerc s-o fac pentru ca mi-a placut foarte mult si apoi am gustat din toate - inclusiv rechin cu un sos de legume.
De notat este faptul ca bautura putea fi un pahar de vin, demn de apreciat. Noi am ales un vin slab rose, nu mai tin minte de cine era produs dar oricum foarte bun si acela.

Acest bufet e deschis in fiecare zi a saptamanii de lucru de la 12:00 la 16:00 si daca as lucra mai aproape cu siguranta m-as duce des sa mananc acolo. Oricum vreau sa testez restaurantul si in conditii obisnuite, eventual intr-o seara de primavara pe la apus, banuiesc ca privelistea trebuie sa fie spectaculoasa.
Prima poza de mai jos e preluata de pe metropotam.ro iar urmatoarele sunt facute de mine cu telefonul.







duminică, 24 februarie 2013

Toata lumea creste mare :)

Intamplator am dat pentru un articol care prezenta piesele finaliste anul aceasta la Eurovision, sau cele din semifinala nationala, oricum nu are importanta, eu doream sa va povestesc despre o surpriza simpatica legata de una dintre melodii.
Il mai tineti minte pe baietelul acela simpatic care canta melodia "Dana, colega mea"? Cu siguranta intrega mea generatie il stie :)



Pustiul acesta, Florin Ristei, este acum un tinerel chipes, cu o voce buna, plin de energie si are una dintre cele mai bune piese dintre cele propuse pentru Eurovision, FreeStay - Criminal Mind. Daca ar fi sa acord un vot, catre el ar merge. Mi se pare genul de melodie care merge bine la Radio Guerrilla, as asculta-o cu placere dimineata.
L-am cautat si pe youtube si am dat peste o inregistrare veche cu el in care interpreteaza "Always" a lui Bon Jovi la o emisiune de pe PrimaTv. Si era si tare haios, asa pustan :).



Mai jos el atunci (prin 2000) si acum si piesa cantata pentru Eurovision.





Si da... nu stiu clar care este motivul pentru care sunt interesata de Eurovision, stiu ca e mai "old-school", dar in fiecare an traiesc cu emotie concursul. Anul asta sigur este de vazut, fiind organizat de suedezi.

miercuri, 6 februarie 2013

Bucuresti - Problema generala a firmelor care fac livrare de mancare

M-am hotarat sa scriu un articol scurt, inca sub impresia momentului, mai exact sub impresia creata de cea mai recenta comanda de mancare de pranz plasata de mine si colegii mei.
Nu cred ca exista bucurestean care sa nu fi trait vreo experienta negativa legata de firmele care fac livre de mancare in acest oras. Pot enumera cateva dintre ele:
- intarzieri nejustificate
- produse lipsa
- produse reci si uneori naclaite (ca si cum ar fi fost pregatite cu o zi inainte)
- gramaje mult mai mici decat cele declarate
- simplu: mancare nasoala
- aceeasi ciorba (de legume) in combinatie cu diverse adaugiri, denumita mai apoi ciorba de fasole, ciorba taraneasca, ciorba de perisoare etc
- produse introduse aiurea pe nota de plata

ETC.

Noi cel mai des ne-am confruntat cu problema numarul unu si cu problema numarul cinci. Ambele extrem de ingrijoratoare. De cele mai multe ori, pentru prestatorii acestor servicii aceste doua probleme nici macar nu sunt considerate probleme, fiind incadrate in categoria chestiunilor relative, discutabile...
S-a intamplat totusi odata sa primim un platou cu prajituri ca scuza la intarzierea livrarii, demn de apreciat, dar cam atat. In rest nimic, nimic, doar scuze robotice (nici macar acelea in unele cazuri), nici vorba de un discount pentru o comanda viitoare, produse aditionale ca sa ne mai treaca supararea sau alte mici atentii care totusi te mai imbuneaza.

Toata polologhia de mai sus a fost determinata de picatura care a umplut paharul, ca sa zic asa, turnata de cei de la Tratoria Il Calcio Amzei de la care am facut azi o comanda de pizza si niste salate.
Ni s-a comunicat un termen de livrare de 50 de minute, am sunat dupa 80 de minute iar operatoarea (de altfel serviabila, dar robotic serviabila) ne-a spus ca mancarea este pe drum "mai dureaza 5 minute", iar comanda a ajuns efectiv dupa cam 100 de minute. Cred ca nu mai am ce sa comentez, ma si enerveaza sa fiu "reclamagioaica", dar treaba asta este atat de raspandita la firmele de livrare din Bucuresti ca ma gandesc serios sa pornesc pe Facebook un grup al celor care au o nemultumire vizavi de acest subiect :D.

Si din pacate pizza a ajuns rece si cam necoapta, dupa ce am incalzit-o in microunde s-a pleostit complet, blatul fiind si subtire si dupa cum ziceam cam necopt, deci a trebuit sa ma multumesc cu un pranz ratat si cu o eliberare sufleteasca si oarecum gastronomica pe blog.
Intrebarea mea este daca este o problema a Bucurestiului, cum sunt multe altele doar aici (sau sa zicem in sudul tarii) sau asa se intampla si in alte orase?


PS: Nu ma intelegeti gresit, iubesc Bucurestiul si nu vreau sa ma mut altundeva :)

vineri, 18 ianuarie 2013

Revelion la castel

2012 a fost un an tare bun pentru Fata Norocoasa si s-a terminat in aceeasi reteta, printr-o petrecere foarte reusita la Schloss Leopoldskron, la Salzburg.
Anul acesta am fost invitati de niste rude apropiate sa petrecem trecerea dintre ani impreuna, in Austria, intr-un adevarat concediu de 10 zile.
Pregatirile pentru vacanta le-am facut prin vizionarea filmului Sunetul Muzicii, a carui actiune are loc la Salzburg, iar unele cadre sunt filmate chiar la castelul unde am petrecut noaptea de Revelion.

Receptia s-a facut la orele 19:00, intr-un salon in care ardea focul in seminee, iar in jur de orele 20:00 am fost invitati sa luam masa la unul dintre etajele superioare. Reuniunea oficiala a tinut cam pana pe la unu noaptea. Atasez si niste poze, fiind evident ca ele fac mai mult decat 1000 de cuvinte... Cel mai mult m-a impresionat biblioteca, unde cred ca as sta cu orele sa citesc, insa si sala in care a fost servita masa era deosebita.






La 12 am iesit cu totii afara, in spatele castelului, langa lac, intr-un peisaj superb ca sa ne uitam la focurile de artificii si sa ne bucuram impreuna.
Mancarea a fost adaptata contextului, portii mici si gusturi deosebite, tot mai mult cred ca e mai bine asa decat cum suntem obisnuiti noi in general, cu portii babane si de multe ori fade.

Dupa focurile de artificii s-a si dansat putin, pe muzica instrumentala live, in aceeasi camera in care s-a facut receptia, intr-o atmosfera plina de pace si bunastare. Dupa ce majoritatea s-a retras, noi impreuna cu prietenii nostri am continuat petrecerea in beciul castelului, descoperit intamplator. Acolo se stransesera mai multi tineri care dansau, am dedus noi - americani, fara sa fie nimic organizat dinainte :).

A doua zi dimineata am fost invitati la Opera din Salzburg pentru concertul de Anul Nou, care mie mi-a placut foarte mult. Acustica nemaipomenita, arii cunoscute si apreciate, doar baletul ar fi putut sa exceleze ceva mai mult, dar poate si dansatorii petrecusera cu o noapte inainte :).


Ne gandim sa revenim in vara cu bicicletele pe masina, pentru a descoperi zona zona mai la pas, credem ca ar putea iesi o vacanta tare frumoasa.