Gentuta mea de cosmetice, inca un motiv pentru care imi plac calatoriile

Pe canalul meu de youtube, pe care il gasiti aici, am primit foarte multe cereri sa fac un video despre gentuta de cosmetice pentru calatorie.
Am intarziat putin cu acest videoclip, vreo cateva luni :))), dar nu-i nimic, tot e bine ca l-am facut pana la urma.

Prima mea experiență la un hotel All Inclusive

Eram tare curioasă cum e cu sistemul ăsta all inclusive, auzisem multe păreri, dar nu avusesem niciodată parte de el. Evident, contează și câte stele are hotelul, probabil și țara, câte zile stai și alte elemente care vor avea parte de apreciere subiectivă.

În cazul nostru a fost un mini-sejur de 1 Mai, la hotelul Miramar din Obzor, Bulgaria, zonă aflată mai în sudul țării, la vreo 100 și un pic de kilometri de granița cu Turcia. Hotărârea de a merge acolo nu a fost luată cu greu, eu fiind deja în a 8-a lună de sarcină și cu chef maxim de a sta și a nu face mare lucru.

Am luat un sejur de 3 nopți, prin EcoVoyage Tour (agenție mică și puțin cunoscută, dar cu servicii impecabile) pe care am plătit 550 de lei de persoana - Ultra All Inclusive. Inițial dorisem un pachet cu 500 de lei, dar nu mai erau disponibile camere, diferența fiind faptul că cele cu 550 de lei aveau vedere laterală spre mare.
Hotelul are 4 stele și un rating foarte bun pe booking - 8.8 excelent (azi, că acum 2 săptămâni era 8.9 - fabulos :D), lucru care a contat când am decis asupra lui. În general evit să mergem în locuri cu rating sub 8, ai mari șanse să nu te simți așa cum ar trebui.

Pe drum am făcut 5 ore, asta pentru ca am ales varianta mai lungă, prin Vama Veche, din cauză că auzisem că pe la Giurgiu se circulă pe un singur sens pe pod și sunt cozi de 3 ore. Noi am mers șnur, cum s-ar zice, și am ajuns la hotel pe la ora 15.

Din acel moment tot sejurul a mers ca uns, chiar m-am mirat cum de nu am întâmpinat chiar nici o problemă, nimic să ne sâcâie sau să ne deranjeze. Cumva parcă mă așteptam fie să nu fie ok voucherul, fie să nu ne placă camera, fie să ne trateze aiurea pentru ca suntem români și nu nemți... Din fericire nici unul din miturile legate de bulgari nu s-a concretizat.

Camera era mare, în culori neutre și calme, și cu mochetă pe jos. Asta cu mocheta pe jos e un aspect care mie îmi place tare mult, până acum la toate hotelurile de la mare am prins doar gresie. Priveliștea de pe balcon era superbă, aproape de mare și plajă.

Mașina am lăsat-o în parcarea păzită și gratis a hotelului toate cele 3 zile, nu am ieșit deloc din incintă, nici nu prea am avut motive, cam totul fiind "la botul calului". E mare lucru să ai parcarea gratis la hotel în Bulgaria.

Acum legat de mâncare, că despre asta e de fapt all inclusivul, eu nu am văzut așa abundență în viața mea. În prima seara efectiv am ramas șocată încercând să-mi dau seama de un fel de mâncare pe care nu-l au. Se serveau cred vreo 20 de feluri de salate, plus ingrediente brute dacă vroiai tu să-ți faci una proprie, 2 feluri de supe/ciorbe, brânzeturi frantuzești și salamuri afumate, mezeluri de toate felurile, fripturici, pește pane și la aburi, fructe de mare, vreo 10 feluri de garnituri, paste, pizza, deserturi, colț bio cu diverse gemuri, cereale, biscuiței și astea timp de 3 ore, doar pentru cină. Băuturi erau de toate, sucuri, siropuri, bere, vin, la bar tării, coktailuri. Evident abundența vine cu marele minus al risipei, am văzut o grămadă de comeseni care își burdușeau farfuriile și consumau mai puțin de jumatate. Asta nu am prea înteles-o, doar puteai sa te duci și de 10 ori să-ti tot iei ce-ți poftea inima. (Am mâncat multe lucruri gustoase, contrar poveștilor cum că mâncarea în Bulgaria nu prea are gust. Dacă ar fi să fac o comparație, din păcate în general cea mai fadă mâncare am mâncat-o chiar în Românica noastră, recunosc, ceva mai bună ca în State.)

Cam la fel era și la micul dejun, și la prânz, iar dacă cumva nu te incadrai în orele de servire, mai aveau un restauranțel a la carte, unde puteai să mănânci diverse. Bineînțeles, totul gratis. Apropo de asta, pe lângă cei 550 de lei nu am mai scos nici un ban din buzunar. De fapt ba da, am lăsat niște bacșisuri la final, vreo 30 de lei.

Apropo de sala de mese - termenul e cam arhaic aș zice eu - e mai mult un restaurant imens, era o zonă special amenajată pentru copii, adică bufet cu o înălțime mai mică, de unde se puteau servi singuri cu diverse. Îmi place mult ideea independenței copiilor și faptul că sunt și alți oameni care se gândesc la asta. (mică paranteză, am rămas surprinsă când lucram la o grădiniță în State că le-am dat copiilor de un an și jumatate mini tacâmuri ca să mănânce singuri. Evident, își foloseau mai mult mâinile, dar toată ideea era să învețe să se hrănească singuri).

În rest, puteai face ceva toată ziua. Fie plajă (noi am stat, dar îmbracați că era cam frig), fie zumba, fie piscină (era inclusiv una interioară dar era cam rece apa), fie să stai doar și să bei bere, fie să dormi. Seara erau petreceri în barul hotelului și lumea chiar se distra.

Hotelul era plin de copii care alergau pe holuri, băteau mingea sau se dădeau cu trotineta, dar toată lumea îi ignora. Nu am auzit vreun adult să dea indicații gen "nu mai urla, nu mai fugi, nu etc". Parcă exista un consens al tuturor adulților de a fi zen și de a-i lăsa pe copii să fie copii. Ce s-au mai schimbat vremurile de când eram noi mici... Noi nu ne-am simțit deloc deranjați de această hărmălaie de copii, Vlad chiar a zis la un moment dat ca ce frumos înveselesc atmosfera. Și chiar așa e.

În concluzie, am avut așa o experiență plăcută, că m-aș întoarce oricând la acest hotel, cu plaja lui fină și apa curată, mai ales când o să fie Silvia mică. E drept, am prins un preț tare bun, în timpul verii e cam 80 de Euro camera pe noapte, dar sigur mai gasești reduceri prin agenții.

Cum mi-am petrecut vacanța de iarnă

Suntem de câteva zile în Austria, la Fügen, într-o foarte faină vacanță de ski și sunt așa de plăcut impresionată de mai multe lucruri încât cred că merită să le împărtășesc și cu alții.
Nici nu știu exact cu ce să încep... E primul an în care vin într-o vacanță de ski aici, am mai avut odată un sejur de ski la Bansko, dar mi se pare că experiența este mai frumoasă în Austria și asta datorită mai multor lucruri pe care o să le descriu mai jos.
Prietenii mei de la Cluj (dragii mei foști colegi de liceu) și-au creat oarecum o tradiție în a-și face un sejur la ski în fiecare ianuarie și în sfârșit anul ăsta mi s-a arătat și mie să merg cu ei. Inițial nici măcar nu mi-a fost clar unde mergem exact; până cu câteva zile înainte să plecăm aveam impresia ca noi mergem la Solden (tot Austria) pentru că aia fusese prima ofertă, noroc că am întrebat și m-am dumirit.
Zona în care suntem se numește Zillertal (valea râului Ziller), regiunea Tyrol și dacă ar fi s-o descriu prin analogie cu ceva ce cunoaștem deja, aș putea spune că e ca un fel de Valea Prahovei – asta din punct de vedere al organizării spațiale. Adică un șir lung de stațiuni montane, așezate pe o parte și pe cealaltă a văii și a șoselei. Și asemănările se cam opresc aici. De la Cluj sunt aproximativ 1200 de km de condus, destul de multicel, noi i-am parcurs în 12 ore, lejer, cu opriri regulate și cu viteză de croazieră. Ne-am împărțit în mașini ca să scoatem un preț bun pe trasport, iar de cazat, ne-am rezervat niște apartamente de două stele, foarte confortabile, nimic simandicos, dar curate și confortabile, cu bucătărie proprie, perfect utilată. Cine a mai fost prin Austria înțelege despre ce vorbesc, e genul ală de cazare cu preț modic, unde îți gătești tu, nu are recepție, e ca și cum ai fi la cineva acasă. Pentru 7 nopți am plătit 150 Euro, acceptabil zic eu, dar la banii ăștia trebuie adunați și cei de mâncare.
Pentru cei pasionați de sporturile de iarnă zona e paradis, iar dacă nu ești așa când ajungi, cu siguranță vei fi după ce pleci de aici. Toată zona Zillertal e împânzită de zone de ski și prin zone înțeleg centre cu câteva zeci sau sute de km de pârtie interconectați, pârtii cu toate gradele de dificultate. Din punct de vedere logistic lucrurile stau cam asa: (și să vedeți cât de simplu poate să fie, că te unge pe suflet) Cumperi fie din țară (prin agenție), fie pe net, fie direct de aici un skipass pe câte zile vrei (minumum 2) care se prezintă sub forma unui card magnetic cu un cod unic pe care îl scanezi când urci în telecabină, telescaun sau teleski. Pentru ÎNTREAGA zonă este același skipass, indiferent de localitatea în care alegi să skiezi sau instalația de tracțiune pe care vrei să urci. Tot skipassul astă îți dă acces gratis la trasportul către pârtii, cu autobuzele speciale sau cu trenul, sistem perfect pus la punct, fără întârzieri sau aglomerări enervante. Cam în oricare punct de pe vale te vei caza, undeva în apropiere este o gară sau o stație la care să ajungi ușor. În cele 4 zile în care am skiat, în zone (localități) diferite nu am stat nicăieri la coadă și nu exagerez deloc. Mi s-a părut incredibil cât de uns poate să funcționeze totul. Toate zonele de repaus de pe pârtie au wi-fi gratis, băi curate, restaurante și cafenele și terase panoramice (cele mai multe dintre ele) de ti-e mai mare dragul să pierzi ziua întreagă pe acolo. Ce m-a impresionat teribil au fost două lucruri pe care le și exemplific mai jos cu poze. Unu: la baza tuturor zonelor de ski o să gesești o tablie magnetică unde sunt accesibile surubelnițe de toate felurile ca să-ti ajustezi legăturile pe skiuri. Cool, ah? Doi: la unul dintre restaurantele de pe pârtie în sfârșit cineva înțelesese frustrarea tipic feminină de a aștepta la coada la toaletă (nu am văzut asta vreodată să se întâmple la bărbați) așa că au prevăzut două spații pentru femei și unul pentru bărbați (evident cu mai multe toatele în interiorul fiecărui spațiu).

Codul de pe skipass îți dă acces la un site unde ți se înregistrează traseul din fiecare zi, pe unde te-ai dat, viteza medie, dacă ai fost mai performant sau nu decât alții etc. Un fel de Facebook al zonei :).
Peisajele sunt spectaculoase, las pozele să fie sursă de dor de ducă și e perfect să ai norocul să prinzi zile cu soare și nu cu ceață. Dacă nu ninge, poate să fie destul de frustrant să skiezi doar pe zăpadă artificială dar tocmai ce a nins aici de două zile asă că putem fi mulțumiți.

În rest, Fugen are un SPA termal măricel, cu mai multe piscine de temperaturi diferite, două topogane simpatice și o zonă în care poți să ieși afară în apă caldă, chiar dacă sunt zile de iarnă. De acolo nu am poze, dar pentru cine e în zonă, merită să facă măcar o vizită. A, și ce am uitat să mai povestesc, ziua de ski ține cam de la 8 (pentru cine se trezește) până la 16, când se opresc instalațiile. După asta, oricine se poate opri la un Apres Ski, denumire generică pentru barurile și cafenelele de la baza pârtiilor unde skiorii se opresc, beau ceva, unii mai și dansează, muzica bubuie, oricum atmosfera e super faină. Asta până pe la 19, apoi nu știu ce se întâmplă, noi stăm împreună la povești (a se citi beute) sau mai mergem să ne plimbăm hai hui.
O să povestesc cu altă ocazie despre ski și experiența mea sportivă de aici, mai ales că sunt multe de spus despre acest sport sănătos dar destul de scumpicel. Până atunci, recomand din tot sufletul zona asta pentru vacanță și relaxare.

Mancarea vecinului de compartiment

Nu stiu cati dintre voi mai calatoresc cu trenul in zilele astea, dar pentru mine este inca un mijloc important de a ajunge de la Bucuresti la Turda (desi asta ia 9 ore, da, chiar ati citit bine, 9 ore). Fiind perioada concediilor, m-am gandit sa scriu un mic articol despre un subiect care ma distreaza, mai exact mancatul in tren.
Nu vreau sa fac pe interesanta si sa ma dau rotunda ca si cum m-as fi nascut la palat, insa simt ca am evoluat intr-o oarecare masura si acum privesc lucrurile cu alti ochi.

Sunt convinsa ca oricare dintre noi a mers macar o data intr-un compartiment in care cineva si-a scos un pachetel de mancare, fie invelit in ziar, fie invelit in hartie si apoi pus intr-o punga, poate chiar avand un servet textil care sa le impacheteze pe toate. Apoi tacticos, la nu mult timp dupa plecarea trenului vecinul de compartiment intinde pe bancheta servetul, apoi scoate o fafurie de plastic, scoate briciul, niste salam, rosii, ardei, paine, oricum produse din acest grup culinar, daca pot sa-i zic asa. Rosia ca rosia, mai problematici sunt ardeii grasi care trebuie curatati si care au cam multi samburi... :D
Dupa micul festin culinar de obicei exista o sticla de apa sau suc si niste pahare, fie de metal, fie de plastic care ajuta intr-un mod confortabil la domolirea setei.
In aceasta categorie de calatori se incadreaza si o sub-categorie, cea a calatorilor care nici macar nu asteapta sa plece trenul si ei deja asaza masa. Cel putin in Gara de Nord din Bucuresti, unde trenul gareaza cu ceva timp inainte de plecare, se creeaza un context perfect pentru o mica ciuguleala.

Evident si eu mananc in tren, mai ales cand e vorba de 9 ore, insa prefer sandwichurile gata pregatite si biscuitii :).

Revelion la castel

2012 a fost un an tare bun pentru Fata Norocoasa si s-a terminat in aceeasi reteta, printr-o petrecere foarte reusita la Schloss Leopoldskron, la Salzburg.
Anul acesta am fost invitati de niste rude apropiate sa petrecem trecerea dintre ani impreuna, in Austria, intr-un adevarat concediu de 10 zile.
Pregatirile pentru vacanta le-am facut prin vizionarea filmului Sunetul Muzicii, a carui actiune are loc la Salzburg, iar unele cadre sunt filmate chiar la castelul unde am petrecut noaptea de Revelion.

Receptia s-a facut la orele 19:00, intr-un salon in care ardea focul in seminee, iar in jur de orele 20:00 am fost invitati sa luam masa la unul dintre etajele superioare. Reuniunea oficiala a tinut cam pana pe la unu noaptea. Atasez si niste poze, fiind evident ca ele fac mai mult decat 1000 de cuvinte... Cel mai mult m-a impresionat biblioteca, unde cred ca as sta cu orele sa citesc, insa si sala in care a fost servita masa era deosebita.

La 12 am iesit cu totii afara, in spatele castelului, langa lac, intr-un peisaj superb ca sa ne uitam la focurile de artificii si sa ne bucuram impreuna.
Mancarea a fost adaptata contextului, portii mici si gusturi deosebite, tot mai mult cred ca e mai bine asa decat cum suntem obisnuiti noi in general, cu portii babane si de multe ori fade.

Dupa focurile de artificii s-a si dansat putin, pe muzica instrumentala live, in aceeasi camera in care s-a facut receptia, intr-o atmosfera plina de pace si bunastare. Dupa ce majoritatea s-a retras, noi impreuna cu prietenii nostri am continuat petrecerea in beciul castelului, descoperit intamplator. Acolo se stransesera mai multi tineri care dansau, am dedus noi - americani, fara sa fie nimic organizat dinainte :).

A doua zi dimineata am fost invitati la Opera din Salzburg pentru concertul de Anul Nou, care mie mi-a placut foarte mult. Acustica nemaipomenita, arii cunoscute si apreciate, doar baletul ar fi putut sa exceleze ceva mai mult, dar poate si dansatorii petrecusera cu o noapte inainte :).

Ne gandim sa revenim in vara cu bicicletele pe masina, pentru a descoperi zona zona mai la pas, credem ca ar putea iesi o vacanta tare frumoasa.

Cum a venit, asa s-a si dus, dragul meu concediu de iarna...

Si noi ne-am intors din Bulgaria cu multa voie buna si cu multe pareri. Am fost de Revelion la Bansko, perla :) a muntilor Pirin si a vecinilor nostri de la sud.
Mi-a placut mult desi as putea totusi sa fac o lista cu plusuri si minusuri, si as avea mult de scris la ambele capitole.
Dupa o experienta nasoala chiar in seara plecarii, cand booking.com ne-a anuntat sa nu mai mergem la hotelul rezervat pentru ca e o inundatie, iar gasca noastra s-a spart, tot ei ne-au gasit un hotel foarte dragut (perun Lodge Hotel) si au platit ei diferenta de la pretul initial.




Asadar, pana la urma, tot doar eu cu Vlad ne-am petrecut, cum s-a intamplat de multe ori si ca de fiecare data, ne-am distrat foarte bine.
Cel mai mult mi-a placut ca a fost zapada, multa, multa, s-a putut schia perfect si peisajele au fost incantatoare.






Bansko e un orasel vesel, plin de turisti, baruri, restaurante si unitati de cazare (atat de mult imi place termenul asta de pe vremea ONT-ului :)). Sunt inca destul de multe cladiri in constructie, ceea ce mai reduce din farmecul locului, dar macar cele care sunt gata nu sufere de kitchozitate, asa cum se intampla de multe ori la noi.

Logistic au ajuns foarte departe, din pacate inca nu au experienta ospitalitatii si asta poate fi deranjat in cele mai frumoase momente. Trebuie sa stai tot timpul cu ochii deschisi, nu cumva sa-ti mai iei cate o mica teapa, dar incep sa cred ca fenomenul este generalizat in Europa de Est, asa ca daca poti sa treci peste aceste minusuri e perfect.

Noaptea de Revelion am petrecut-o cu Vlad pe strazi, ne-am ametit cu o sticla de sampanie, iar eu la un moment dar chiar am incercat o hora bulgaresca. Din nou, spiritul rockaresc a lui Vlad nu l-a lasat sa se coboare la acest nivel :) - asta fiind o chestie pe care o iubesc la el, ca-si pastreaza preferintele cam in orice situatie (bine, mai putin la concertul lui Banica, cand si-a calcat pe inima ca sa mergem).

Prima dorinta din 2011 mi s-a implinit chiar pe la 1 in noaptea de revelion, am reusit sa scot o vacuta cu fusta roz dintr-au automat de jucarii, din acela cu macara, stiti voi, din care nu iese niciodata nimic :).



Din Bucuresti am facut 6 ore pana la Bansko, drumul a fost curat si rapid, politia nu ne-a oprit deloc (Vlad are ochi de vultur) si incep sa cred ca miturile despre politia din Bulgaria incep sa se destrame - numai bine pentru noi, turistii romania care mergem spre Grecia sau uneori Bulgaria :D.



Acum am intrat din nou in campul muncii cu greu, nici nu-mi vine sa cred ca au trecut asa de repede cele doua saptamani si cateva zile si ca de fiecare data ma intreb daca sistemul asta capitalist cu asa putine zile de concediu este echitabil... Oricum, discutia asta o s-o continuam alta data.

Weekend de toamna tarzie...

Cred ca nici o toamna nu a trecut asa de repede ca toamna asta. Miercuri e deja ultima zi din acest anotimp nehotarat, asa ca merita sa scriu cateva cuvinte despre weekendul care a trecut si care ne-a incantat simturile.
Am fost invitati de verisoara mea Andreea la Pestera, sa ne distram impreuna cu ea si inca cativa prieteni de ziua ei de nastere. Desi a fost o ceata continua si nu am reusit sa vedem mare lucru din impresionantul peisaj care ne incojura (Piatra Craiului) am reusit sa surprind doua poze "inghetate" care ma fac sa ma zgribulesc chiar si acum.






Cu aceasta ocazie am descoperit ceaiul de ghimbir, dar nu cel la pliculet ci facut prin fierberea radacinii de ghimibir. Este excelent, simti cum te incalzeste instant si te revigoreaza. Desi nu stiu care este aportul de antioxidanti cred ca este o altenartiva buna la ceaiul verde, pentru cei care nu prefera aceasta bautura (cum sunt eu). Asadar cred ca ceaiul de ghimbir va fi bautura iernii 2011/2012 pentru Fata Norocoasa.