Probabil ca ar trebui sa transform fiecare duminica intr-o zi de scris. Macar pentru exercitiu, daca nu pentru a trasmite informatii interesante cititorilor blogului "Fata norocoasa". Asadar o sa incep exercitiul cu aceasta duminica rece de ianuarie, care in ciuda soarelui cu dinti de afara, te imbie tot la statul in casa si eventual citit, vazut filme si baut ceai.
In fiecare saptamana mi-am notat cateva subiecte pe care as fi vrut sa le abordez si cred ca deja s-a strans o lista destul de lunga, asa ca trebuie neaparat sa incep :).
Weekendul acesta n-am facut nimic prea interesant, asa ca ne-am decis sa recuperam printr-o piesa de teatru, saptamana viitoare, la Bulandra. "Moartea unui comis-voiajor" cu Victor Rebengiuc. Pe langa faptul ca-l admir cu toata dragostea pe d-nul Rebenciuc, am citit pe net ca este o piesa tare buna, actuala si dupa 60 de ani de la prima reprezentatie (autor Arthur Miller). Sper sa ma emotioneze asa cum a facut-o si cu alte ocazii, in "Un cartus de Kent si un pachet de cafea" sau "Niki ardelean, colonel in rezerva". Primul e un scurt metraj la care mi-au dat lacrimile, iar al doilea e o tragicomedie care mi-a intarit convingerea ca am facut tare bine ca m-am intors din America, pentru ca nimic nu conteaza mai mult decat familia si dragostea care te inconjoara. Cel mai nou film cu d-nul Rebengiuc pe care l-am vazut a fost "Medalia de onoare", care nu mi-a lasat o impresie atat de puternica, dar merita totusi vazut, povestea descrisa fiind chiar hilara si in acelasi timp trista.
Entusiamul pentru a vedea o noua piesa de teatru mi-a fost creat de reprezentatia de duminica trecuta a spectacolului "Marchizul de Sade" de la Odeon. Am ajuns acolo la invitatia d-nei Irina Ungureanu, interpreta rolului Justine, in acelasi timp profesoara mea de la cursul de dictie organizat de Fundatia Calea Victoriei - despre curs voi vorbi in alt post :).
De mult nu mi-a mai placut o piesa de teatru asa mult. Povestea suprinde timpul petrecut de marchiz in sanatoriul de la Charenton (de fapt un azil de nebuni), unde se incerca vindecarea sa de comportamentul si gandurile pe care le are. Initial ii este indicat de catre abatele care-l are in grija sa scrie tot ce ii trece prin minte, dar atunci cand povestirile lui duc la moartea lui Justine printr-un complex de evenimente tragice, inclusiv publicarea pe ascuns a scrierilor lui, ii sunt taiate toate beneficiile, inclusiv cel de a-i fi ingaduit sa scrie. Mai departe, patima care il cuprinde pe marchiz pentru a-si transmite mai departe gandurile depaseste orice limite, superb puse in scena si jucate.
A fost prima data cand l-am vazut pe Florin Zamfirescu jucand pe scena si am ramas impresionata. Desi scenariul este centrat pe caraterul marchizului, jocul lui Zamfirescu este atat de credibil si autentic inca domina scena, sunetul, fiecare secunda a reprezentatiei de doua ore. Constructia intregii piese este magnifica, cu putin timp inainte aflasem ca d-na Beatrice Rancea este regizor si merita sincer toate laudele.
La fel, si rolui d-nei Irina Ungureanu intregeste jocul si devine un caracter pe care n-ai cum sa-l uiti. Abia astept sa vad o noua piesa in care sa interpreteze.
Pe langa actul artistic in sine, care simt ca m-a facut mai bogata sufleteste, am venit acasa si am inceput sa ma documentez pe net despre acest marchiz. Foarte interesanta povestea lui, dar in acelasi timp sinistra. Oricum, cred ca nici wikipedia, nici alte articole, nu ma vor invata mai multe decat citindu-i cea mai importanta scriitura - Justine sau Nenorocirile viirtutii, de la Editura Trei, pe care am s-o citesc in viitorul apropiat.
Un scurt post scriptum: sincer, mie nu-mi placea Florin Zamfirescu, nu stiu de ce, e drept ca-l vazusem doar la televizor, mi se parea un barbat urat si neinteresant... O noua dovada ca televiziunea nu va intrece niciodata "live"-ul si ca e inselatoare. Am descoperit un Florin Zamfirescu puternic, care transmite emotie, domina si te face sa vrei sa-l admiri din nou (si nu, n-a fost complet dezbracat la aceasta reprezentatie)
