Prima mea experiență la un hotel All Inclusive

Eram tare curioasă cum e cu sistemul ăsta all inclusive, auzisem multe păreri, dar nu avusesem niciodată parte de el. Evident, contează și câte stele are hotelul, probabil și țara, câte zile stai și alte elemente care vor avea parte de apreciere subiectivă.

În cazul nostru a fost un mini-sejur de 1 Mai, la hotelul Miramar din Obzor, Bulgaria, zonă aflată mai în sudul țării, la vreo 100 și un pic de kilometri de granița cu Turcia. Hotărârea de a merge acolo nu a fost luată cu greu, eu fiind deja în a 8-a lună de sarcină și cu chef maxim de a sta și a nu face mare lucru.

Am luat un sejur de 3 nopți, prin EcoVoyage Tour (agenție mică și puțin cunoscută, dar cu servicii impecabile) pe care am plătit 550 de lei de persoana - Ultra All Inclusive. Inițial dorisem un pachet cu 500 de lei, dar nu mai erau disponibile camere, diferența fiind faptul că cele cu 550 de lei aveau vedere laterală spre mare.
Hotelul are 4 stele și un rating foarte bun pe booking - 8.8 excelent (azi, că acum 2 săptămâni era 8.9 - fabulos :D), lucru care a contat când am decis asupra lui. În general evit să mergem în locuri cu rating sub 8, ai mari șanse să nu te simți așa cum ar trebui.

Pe drum am făcut 5 ore, asta pentru ca am ales varianta mai lungă, prin Vama Veche, din cauză că auzisem că pe la Giurgiu se circulă pe un singur sens pe pod și sunt cozi de 3 ore. Noi am mers șnur, cum s-ar zice, și am ajuns la hotel pe la ora 15.

Din acel moment tot sejurul a mers ca uns, chiar m-am mirat cum de nu am întâmpinat chiar nici o problemă, nimic să ne sâcâie sau să ne deranjeze. Cumva parcă mă așteptam fie să nu fie ok voucherul, fie să nu ne placă camera, fie să ne trateze aiurea pentru ca suntem români și nu nemți... Din fericire nici unul din miturile legate de bulgari nu s-a concretizat.

Camera era mare, în culori neutre și calme, și cu mochetă pe jos. Asta cu mocheta pe jos e un aspect care mie îmi place tare mult, până acum la toate hotelurile de la mare am prins doar gresie. Priveliștea de pe balcon era superbă, aproape de mare și plajă.

Mașina am lăsat-o în parcarea păzită și gratis a hotelului toate cele 3 zile, nu am ieșit deloc din incintă, nici nu prea am avut motive, cam totul fiind "la botul calului". E mare lucru să ai parcarea gratis la hotel în Bulgaria.

Acum legat de mâncare, că despre asta e de fapt all inclusivul, eu nu am văzut așa abundență în viața mea. În prima seara efectiv am ramas șocată încercând să-mi dau seama de un fel de mâncare pe care nu-l au. Se serveau cred vreo 20 de feluri de salate, plus ingrediente brute dacă vroiai tu să-ți faci una proprie, 2 feluri de supe/ciorbe, brânzeturi frantuzești și salamuri afumate, mezeluri de toate felurile, fripturici, pește pane și la aburi, fructe de mare, vreo 10 feluri de garnituri, paste, pizza, deserturi, colț bio cu diverse gemuri, cereale, biscuiței și astea timp de 3 ore, doar pentru cină. Băuturi erau de toate, sucuri, siropuri, bere, vin, la bar tării, coktailuri. Evident abundența vine cu marele minus al risipei, am văzut o grămadă de comeseni care își burdușeau farfuriile și consumau mai puțin de jumatate. Asta nu am prea înteles-o, doar puteai sa te duci și de 10 ori să-ti tot iei ce-ți poftea inima. (Am mâncat multe lucruri gustoase, contrar poveștilor cum că mâncarea în Bulgaria nu prea are gust. Dacă ar fi să fac o comparație, din păcate în general cea mai fadă mâncare am mâncat-o chiar în Românica noastră, recunosc, ceva mai bună ca în State.)

Cam la fel era și la micul dejun, și la prânz, iar dacă cumva nu te incadrai în orele de servire, mai aveau un restauranțel a la carte, unde puteai să mănânci diverse. Bineînțeles, totul gratis. Apropo de asta, pe lângă cei 550 de lei nu am mai scos nici un ban din buzunar. De fapt ba da, am lăsat niște bacșisuri la final, vreo 30 de lei.

Apropo de sala de mese - termenul e cam arhaic aș zice eu - e mai mult un restaurant imens, era o zonă special amenajată pentru copii, adică bufet cu o înălțime mai mică, de unde se puteau servi singuri cu diverse. Îmi place mult ideea independenței copiilor și faptul că sunt și alți oameni care se gândesc la asta. (mică paranteză, am rămas surprinsă când lucram la o grădiniță în State că le-am dat copiilor de un an și jumatate mini tacâmuri ca să mănânce singuri. Evident, își foloseau mai mult mâinile, dar toată ideea era să învețe să se hrănească singuri).

În rest, puteai face ceva toată ziua. Fie plajă (noi am stat, dar îmbracați că era cam frig), fie zumba, fie piscină (era inclusiv una interioară dar era cam rece apa), fie să stai doar și să bei bere, fie să dormi. Seara erau petreceri în barul hotelului și lumea chiar se distra.

Hotelul era plin de copii care alergau pe holuri, băteau mingea sau se dădeau cu trotineta, dar toată lumea îi ignora. Nu am auzit vreun adult să dea indicații gen "nu mai urla, nu mai fugi, nu etc". Parcă exista un consens al tuturor adulților de a fi zen și de a-i lăsa pe copii să fie copii. Ce s-au mai schimbat vremurile de când eram noi mici... Noi nu ne-am simțit deloc deranjați de această hărmălaie de copii, Vlad chiar a zis la un moment dat ca ce frumos înveselesc atmosfera. Și chiar așa e.

În concluzie, am avut așa o experiență plăcută, că m-aș întoarce oricând la acest hotel, cu plaja lui fină și apa curată, mai ales când o să fie Silvia mică. E drept, am prins un preț tare bun, în timpul verii e cam 80 de Euro camera pe noapte, dar sigur mai gasești reduceri prin agenții.

Propuneri de activitati pentru inlocuirea treptata a privitului la TV cu ceva mai placut si interesant

Dupa articolul pe care l-am publicat ieri despre cu am renuntat eu la TV Cablu, vin cu o lista de lucruri pe care le facem noi in timpul pe care in mod traditional l-am fi alocat televizorului. Evident, n-ai cum sa-ti ocupi timpul din prima dupa ce renunti la aceasta ocupatie, dar usor-usor vei deveni mai creativ in legatura cu ce poti face in loc.
Asadar cam ce facem noi cand in timpul in care ne-a ramas dupa ce am renuntat la cablu:

- stam la povesti; adica ne intrebam reciproc cum a fost la serviciu, cum ne mai simtim, vorbim despre noi, vorbim despre fetita pe care o coacem la mine in burta, Vlad vine cu tot felul de subiecte din psihologie si unele chestii filosofice la care se gandeste el; comunicam mult, gatim impreuna, mancam si bem un pahar de vin (eu mai putin in perioada asta); et faire l'amour est une habitude quotidienne

- iesim la plimbare; obiceiul acest fluctueza in functie de cat chef am eu, pentru ca in perioada asta orice miscare mi se pare un pic mai obositoare, dar ma motiveaza Vlad cu o inghetata de la Mec

- citim; eu citeam relativ constant si inainte dar pe Vlad il vad citind mult mai mult de cand nu are televizor

- ascultam muzica; mai stiti cu e sa asculti muzica si sa faci doar asta? Fara nici un fel de alt stimul de atentie?

- vedem filme; descarcate de pe net si uneori mergem si la cinematograf

- stam pe net; nu neg, asta o facem deseori dar macar cand facem asta ne concentram pe asta, fara sa mai avem si un televizor pornit

- avem seri in care fiecare isi vede de programul lui; el cu prieteni de-ai lui, eu cu ai mei; NU facem totul in comun :D

- scriu pe blog sau fac liste pentru bebe :D si Vlad se joaca pe PlayStation (eu tot zic ca e mai bine decat sa stai in fata televizorului)

- ma gandesc; da, pur si simplu stau si ma gandesc la orice, la nimicuri si la de toate

- telefonez bunicilor, mamei, uneori il sun si pe tata (doar ca mi se pare ca ne gasim cam greu subiectele de discutie la distanta) si prietenele

- vad documentare pe youtube sau ma uit la vloguri de cosmetice :D (vlog = video blog)

- organizez diverse chestii prin casa; mi-am organizat cosmeticele, tot ce am prin bucatarie, hainele si acum lucram la balcon

- mergem si prin oras, doar ca de cand am ramas insarcinata nu prea avem asa multe optiuni de localuri ca peste tot se fumeaza

M-as bucura mult sa mai aud si alte idei si m-as bucura si mai mult sa-mi spuneti ca ati renuntat la cablu, sau de ce nu ati renuntat - care sunt argumentele pro televizor.

Cum am renuntat la televizor

Anul trecut fratele meu a fost intr-o scurta vizita de cateva zile la Bucuresti si a dormit la mine. In bucatarie eu am un soi de tablita unde ne scriem diverse mesaje, la fel fac si oaspetii nostri, care mai apoi pot fi sterse cu un burete. Ce credeti ca mi-a scris fratele meu - "Nu ai cablu - WTF?!".
Mare i-a fost surpriza cand a ajuns si a dat drumul la TV, dar nu avea nici un canal disponibil. Intr-un fel a fost asa de surprins, nu-si putea imagina existenta in afara acestui mediu informational reprezentat de televiziune si in lipsa ocupatiei din fiecare seara, statul in fata TV-ului.

Nici eu nu mi-as fi imaginat-o daca in 2008, cand m-am mutat prima data in chirie nu as fi avut o perioada de vreo cateva saptamani in care am asteptat operatorul de cablu sa vina cu instalarea. Atunci mi-am dat seama ca serile mele erau mai linistite, citeam mai multe, imi faceam tot felul de placeri minore gen sunat prieteni, iesit mai des in oras si un pic de gatit. In plus, ma simteam mult mai linistita, asa parca imi disparuse o parte din stres, nu ca as fi fost eu cine stie ce de stresata, dar ma simteam ZEN :).
Dupa perioada de asteptare, am avut din nou TV cablu si in momentul in care ajungeam acasa deschideam televizorul. Dap. Din reflex. Stiri, reclame, emisiuni una si una, filme, galagie, pana cand am avut un declic - clar imi place mult mai mult fara TV cablu, de fapt cam tot ce vad la TV ma obosea si nu-mi lipsise de fapt nimic in perioada de dinainte.

Timpul a trecut, ma mutasem cu fostul meu sot si de multe ori, de fapt in majoritatea serilor, programul nostru era dominat de televizor. Acasa, canapea, TV, culcat. OK, mai ieseam din cand in cand, dar cand stateam acasa nu eram 2 in cuplu, ci 3, noi si televizorul. Si nu glumesc, de fapt oriunde mergeam, eram noi si televizorul - la parinti, la socrii, la prieteni. Nu v-ati simtit niciodata agasati de intereseul acordat televizorul de catre comesenii vostri, de exemplu cand mergeti intr-o vizita? Am avea atatea lucruri frumoase si interesante sa ne spunem de multe ori, sa facem glume si sa depanam amintiri, dar mai degraba stam cu nasul la Antena 3 sau Realitatea si comentam ce politician a mai fost arestat - asta daca comentam si nu ne uitam ca "mutulicii".

In perioada ca in care am fost sigura am decis sa renunt la cablu, initial printr-o pauza de 3 luni (cand am avut cablul taiat ca sa nu mai platesc) si apoi de tot. Efectiv, m-am putut concetra pe alte chestii. MULT mai placute si care cred ca mi-au facut MULT mai mult bine decat privitul la televizor. Sincer, acum nu mai pot sa-i inteleg pe cei care ma intreba daca nu ma plictisesc fara televizor. Acum ma plictisesc daca ma uit la televizor.

Si, fara ifose inutile, sunt de multe ori mai informata decat prietenii din jurul meu care au televizor. M-a salvat internetul, imi aleg ce sa citesc, sursele din care sa ma informez si daca chiar am o emisiune pe care nu vreau s-o pierd o vad online (ex. Biziday). Exista o aplicatie - TVR+ unde toate canalele Tvr sunt disponibile live si la fel, toata arhiva de emisiuni. Am aplicatia pe telefon si fac screen mirroring pe televizor, adica pot sa vad pe ecranul TV-ului exact ce vad pe ecranul telefonului. E mult mai bine asa, sunt mult mai constienta de tot ce-mi trece prin fata ochilor si am un filtru bine sedimentat pentru informatiile pe care le primesc. Si Digi are o aplicatie asemanatoare unde sunt inclusiv canalele de documentare. Si totul gratis. Anual economisesc cam 500 de lei prin lipsa cablului deci o poseta faina de la Musette sau o pereche draguta de pantofi.

Va propun un exercitiu ca sa constientizati nivelul vostru de dependenta de televizor si mediul in care sunteti obligati sa va invartiti. Cand mergeti in vizita la cineva apropiat, spuneti-i sa inchida televizorul, sa mai stati si voi de povesti. Urmariti-i reactia si apoi analizati-va pe voi insiva si pe interlocutorii vostri sa vedeti daca aveti despre ce vorbi, in ce ritm si cum va simtiti in general? Daca aveti un sentiment stingher, luati o pauza de la cablu de 3 luni - asta e un standard in majoritatea contractelor si spuneti-mi parerea voastra de dupa :).

Si ca sevrajul sa nu fie prea puternic va las un link cu arhiva unei emisiuni de pe TVR+ pe care am vazut-o in seara asta (da, pe TV-ul meu, prin telefon, pentru ca mi-am dorit si pentru ca am simtit ca subiectul este ceva ce ma intereseaza si mai poate faca mai informata).
http://www.tvrplus.ro/emisiune-adevaruri-despre-trecut-9035

Cand mancarea mexicana devine mancarea de acasa

Privind in urma, imi amintesc de anumite perioade din viata mea nu neaparat cu placere, ci cu nostalgie si induiosare. Sunt momentele acelea in care daca persoana mea din prezent ar putea calatori inapoi in timp, ar merge s-o imbratiseze pe Cristina din trecut, s-o mangaie pe crestet si sa-i spuna ca totul va fi bine.

O astfel de perioada este sederea mea de un an si jumatate in America, de pe vremea cand inca nici nu implinisem 22 de ani si totusi mi se parea ca pot infrunta orice, ca pot face orice si ca nimic nu ma poate darama. Ale tineretii valuri, care m-a luat si pe mine pe sus si care la multe provocari m-au mai supus... Mama stie cel mai bine despre ce vorbesc, pentru ca aceste valuri au afectat-o si pe ea si chiar si acum ma gandesc cu inima stransa la cata suparare i-am provocat.

Pe scurt povestea e cam asa: am plecat cu un program work&travel in state pentru o vara, am fost cuprinsa de mirajul Americii si poate si de indragostelile tineretii si am decis ca nu mai vreau sa ma intorc in tara, desi viza urma sa mi se termine, lucram un job de 12 ore pe zi la receptia unui salon de bronzat (macar weekendurile le aveam libere) si in afara de prietenul meu de atunci nu prea mai aveam pe nimeni pe care sa ma pot baza.
In scurt timp, am descoperit ca desi e frumos sa faci bani, sa ai masina ta, sa ai multe magazine la dispozitie si sa-ti permiti, sa vezi peisaje citadine din filme si sa traiesti intr-o lume in mare parte e mai civilizata, nu e chiar secretul fericirii vietii. Si mai mult decat atat, nevoia primara a fiecaruia dintre noi - hrana - era atat de departe de ceea ce-mi placea mie, incat nici macar asta nu ma mai satisfacea. Pe vremea aia nici n-avem habar sa gatesc iar tot de gaseam de cumparat mi se parea oribil (si intr-adevar si altii care au trait in America confirma faptul ca experientele culinare nu sunt ceva cu care SUA sa se poata mandri).

Per total ajunsesem destul de deprimata, iar unul dintre putinele lucruri care imi mai faceau placere erau mancarea mexicana si weekendurile la Six Flags (unul dintre cele mai mari parcuri de distractii). Despre mancarea mexicana am numai lucruri de lauda de spus. Gustoasa, hranitoare, usor de adaptat in diferite contexte, relativ ieftina... si cu asta am ramas in minte. Pentru perioada in care am stat in America, mancarea mexicana a devenit mancarea de acasa, exact cum as zice acum despre mancare gatita de mama. Am mai gasit doar poza de mai jos de la prima mea masa mexicana, nu mai stiu la ce local era.

Cand m-am intors, evident a inceput sa-mi lipseasca mancarea mexicana, cea de acasa... Gaseam si prin Bucuresti diverse localuri "wanna be", dar nicaieri nu am mai gasit gustul ala asa cum il faceau mexicanii in Milwaukee, pana cand nu am descoperit restaurantul El Torito, cu delicioasa lui mancare mexicana. Chiar nu-mi venea sa cred, iata ca unul dintre putinele lucruri care imi lipseau din perioada SUA se regasea si in Bucuresti, deci m-am bucurat foarte tare.
De exemplu nachos si burritos, sos guacamole, toate facute asa cum le stiam eu de la mexicani si multe alte bunatati. Includ si un link catre meniul restaurantului El Torito ca sa-l studiati.
Evident, dupa descoperirea aceasta, mi-am dus prietenii acolo, am sarbatorit si cateva zile de nastere, dar am fost si cu prietenul meu pentru o cina romantica in doi. Oricum, atata timp cat mancarea e buna, atmosfera faina si oamenii care te servesc prietenosi, poti merge la restaurant in orice formatie si totul va fi excelent. Si cam asa se intampla la El Torito, fara sa exagerez.
Mai mult decat atat, la un moment dat am comandat cu livrare chiar si pentru a-mi servi socrii de pe vremea aia, cand au venit intr-o duminica la masa. Evident, habar nu aveau ce e mancarea mexicana, dar le-a placut mult.

Pe langa mica mea poveste de mai sus, va invit sa-i cunoasteti mai indeaproape mergand pe pagina de Facebook a El Torito si fiti siguri ca daca veniti la noi in vitiza la Bucuresti, macar intr-o seara o sa mancam acolo.
Si ca un mic sfat, nu judecati mancarea mexicana dupa ce ati consumat-o intr-un local oarecare. E foarte probabil sa nu fie gatita autentic si sa va dezamageasca. Studiati bine ofertele inainte sa alegeti restaurantul si luati-va dupa recomandarile prietenilor :D.